Kerviel adusese Societe Generale câștiguri de 1,4 miliarde de euro
Traderul Jerome Kerviel, care a provocat Societe Generale pierderi de 4,9 miliarde de euro în urma unor tranzacții riscante și neautorizate, a adus băncii, anterior, câștiguri de 1,4 miliarde de euro, a declarat, luni, un oficial al instituției de credit, citat de AFP.
Lichidarea pozițiilor acumulate de trader, la sfârșitul lunii ianuarie, s-a soldat cu pierderi de 6,3 miliarde de euro. Traderul a realizat însă în 2007 câștiguri de 1,4 miliarde de euro, prin intermediul altor operațiuni neautorizate, astfel încât Societe Generale a raportat o pierdere mai mică. După acumularea câștigului de 1,4 miliarde de euro, Kerviel a făcut, în primele trei săptămâni ale lunii ianuarie, noi plasamente în valoare de 50 de miliarde de euro, mizând pe creșterea indicilor bursieri europeni, care au avut însă o evoluție descendentă.
Pierderile de 4,9 miliarde de euro anunțate de Societe Generale corespund diferenței între pierderile de 6,3 miliarde de euro, consemnate în urma plasamentelor din ianuarie efectuate de Kerviel, și câștigurile de 1,4 miliarde de euro realizate de acesta la sfârșitul anului trecut, a spus oficialul băncii.
Jerome Kerviel, în vârstă de 31 de ani, a fost inculpat, la 28 ianuarie, pentru fals și uz de fals, iar vineri a fost arestat preventiv, pentru ca traderul să nu intre în legătură cu eventuali complici sau coautori. Judecătorii francezi au interogat, sâmbătă, un al doilea broker, Moussa Bakir, de la firma de brokeraj Newedge, dar au respins cererea procurorilor de a-l acuza în mod oficial de conspirație la tranzacțiile ilegale efectuate de Jerome Kerviel.