Kirsten Dunst s-a internat într-o clinică de dezintoxicare
Actrița americană Kirsten Dunst, starul francizei de succes "Omul Păianjen", s-a internat într-o clinică de dezintoxicare din Utah, potrivit revistei People, citată de AFP.
Dunst, în vârstă de 25 de ani, care a jucat rolul principal în filmul "Marie Antoinette", de Sofia Coppola, s-a internat în aceeași clinică – centrul de dezintoxicare Cirque Lodge din Utah – în care a fost internată și actrița Lindsay Lohan, anul trecut, dar si Eva Mendes.
"Nu se simțea bine", a declarat, pentru revista People, o sursă apropiată actriței. "Prietenii au rugat-o să se interneze, dar nu au forțat-o. A participat la multe petreceri, foarte multă vreme, și sunt sigur că afacerea Heath Ledger a pus multă lume pe gânduri", a adăugat aceeași sursă. Heath Ledger, în vârstă de 28 de ani, nominalizat la premiile Oscar pentru rolul din "Brokeback Mountain", în regia lui Ang Lee, a fost descoperit mort, pe 22 ianuarie, în locuința sa din New York. Medicii legiști au stabilit că moartea actorului a survenit accidental, "din cauza unei intoxicații acute provocată de efectele combinate" a șase medicamente, antidepresive, analgezice și anxiolitice.