Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri seară o conferință de presă, la Palatul Cotroceni. În adresarea sa, șeful statului a vorbit și despre modul în care va fi celebrată ziua națională în acest an, având în vedere contextul nefavorabil creat de pandemia COVID-19.
În cadrul conferinței de presă care a avut loc în această seară la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a spus că ceremonia pentru ziua națională din acest an va fi una restrânsă, fără paradă militară și fără participarea publicului larg.
„În acest an vom onora curajul și sacrificiile înaintașilor făcând noi înșine sacrificiul de a renunța la participarea împreună la manifestările naționale Am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitați ambasadori străini și medici. Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului larg”, a spus președintele Klaus Iohannis.
– Am avut astăzi o ședință cu premierul Ludovic Orban, secretarul de stat Raed Arafat și cu ministrul Sănătății Nelu Tătaru, pe tema situației epidemiologice actuale din România
– Am analizat cu precădere măsurile privind carantina zonală și în acest sens am solicitat Institutului de Sănătate Publică o analiză privind evoluția epidemiei în orașele și municipiile carantinate
– Datele furnizate relevă că începând cu 20 noiembrie se observă o tendință de scădere a evoluției infecțiilor
– Acest lucru se reflectă atât în numărul de cazuri săptămânale cât și în media zilnică a numărului de cazuri și a ratei de pozitivare a probelor
– Se vede foarte clar că de câteva zile bune am ajuns pe un palier și tendința este de scădere
– Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorități au fost corecte și că populația a respectat măsurile
– Este doar un început, nu am învins virusul, măsurile rămân în vigoare
– Sănătatea românilor este pe primul loc și orice relaxare prematură periclitează rezultatele obținute
– De ce e nevoie de carantinare în localități
– Când rata de infectare crește prea mult se impun măsuri suplimentare
– În evoluțiile din Sibiu și din Baia Mare, se observă același trend: mai întâi o încetinire a creșterii urmată de o scădere destul de pronunțată
– În acest context de carantină – lockdown, vreau să fie foarte clar – nu există nicio intenție, eu nu intenționez să promovez instituirea unei carantine la nivel național după alegerile din 6 decembrie
– Lockdown-ul nu se întâmplă
– Abordarea pe care am avut-o s-a dovedit că dă rezultate
– Vom continua să instituim măsuri zonale sau regionale unde avem o creștere prea mare a numărului de cazuri
– Din păcate, mortalitatea și gradul de ocupare a secțiilor ATI sunt încă mult prea ridicate
– Prea mulți români pierd zilnic lupta cu acest virus teribil, prea multe persoane dezvoltă forme severe de boală
– Medicii și întregul personal de suport angrenat în această bătălie depun eforturi uriașe, aproape supraomenești pentru a salva vieți
– Fac din nou apel la respectarea regulilor de prevenție