Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi cele două teme care au fost transmise Parlamentului ca fiind de interes național și urmează să fie puse în discuție la referendumul din 26 mai: interzicerea OUG pe justiție și interzicerea amnistiei și grațierii pentru fapte de corupție.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că modificările aduse de PSD legilor justiției au fost aspru și constant criticate și de instituțiile europene și a cerut Executivului „să nu mai adopte vreo ordonanță de urgență în domeniul justiției și politicii penale”.
„Modificările aduse de PSD legilor justiției au fost aspru și constant criticate și de instituțiile europene, iar adoptarea de noi ordonanțe în materie penală, care în realitate sunt amnistii mascate, va avea consecințe foarte grave asupra statutului României în Uniunea Europeană. Momentul critic în care ne găsim este rezultatul proastei guvernări pesediste. PSD legiferează netransparent, încălcând chiar regulile statului de drept”, a declarat Klaus Iohannis.
El a mai afirmat că, în aceste zile, sunt discuții și reacții în spațiul public cu privire la iminența unor noi ordonanțe de urgență care să modifice codurile penale.
„Pesediștii au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuși să riște chiar stabilitatea și viitorul României numai pentru a-și albi dosarele. N-ar fi de mirare ca mâine-poimâine să dea prin ordonanță de urgență că politicianul X este cinstit. Ar fi culmea! Solicit și de această dată Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanță de urgență în domeniul justiției și politicii penale! Referendumul a intrat în linie dreaptă, orice astfel de act emis de Guvern ar fi ilegitim, împotriva spiritului Constituției și o sfidare la adresa românilor”, a adăugat șeful statului.
El a reamintie un text din Constituție, „pe care cei aflați la putere ar vrea să îl facă uitat”.
„Este alineatul (2) al articolului (2) din Constituția României: nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”, a precizat Iohannis.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat miercuri Guvernul român să nu mai ia nicio măsură care să afecteze în vreun fel sistemul judiciar, menționând că a avut numeroase discuții cu premierul Viorica Dăncilă în ultimele două luni.
„Astăzi am transmis parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național care vor fi supuse consultării populare, în cadrul referendumului organizat pe 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare. Prima: interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție. A doua: Interzicerea OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor și organizării judiciare, corelată cu sesizarea directă a CCR cu privire la ordonanțe. Aceste două teme vor fi supuse consultării publice. Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li se șteargă efectele condamnărilor și dacă vor ca Guvernul să adopte OUG în domenii sensibilie pentru organizarea sistemului judiciar”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele afirmă că ordinea de zi reală a ședințelor de guvern nu este cunoscută.
„Da, toleranță zero față de fenomenul corupției prin interzicerea amnistierii și grațierii reprezintă calea cea mai corectă pentru continuarea luptei împotriva corupției, dar e și o garanție pentru asigurarea integrității în funcții publice. Ceea ce se întâmplă în guvernarea PSD acest asalt al pesediștilor a presupus evaluarea șanselor, pregătirea mijloacelor și căutarea momentului potrivit, deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea românească trebuie să îl regândim. Societatea trăiește cu teamă când e anunțată ședință de Guvern, a cărui ordinea de zi reală nu se cunoaște. OUG pot fi atacate la CCR numai de către Avocatul Poporului. E momentul ca cetățenii să decidă dacă nu și alte autorități trebuie să aibă dreptul de a sesiza Curtea pentru a stopa aceste ordonanțe”,a mai spus Iohannis.
„Dacă CSM ar fi avut posibilitatea să sesizeze CCR nu am fi ajuns în situația în care suntem acum. Au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuși să riște stabilitatea și chiar viitorul României numai pentru a își albi dosarele”, a afirmat șefu statului.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în urmă cu câteva zile, o nouă consultare a Parlamentului, în vederea lărgirii ariei de cuprindere a referendumului, în condițiile în care, în februarie 2017, Legislativul a adoptat un aviz favorabil pentru un referendum anticorupție.
De asemenea, Klaus Iohannis le-a spus luni jurnaliștilor prezenți la Palatul Cotroceni, într-o discuție informală, că va convoca partidele politice la consultări pe tema referendumului pe justiție.
Reacția PSD: Nu ne împotrivim temelor lui Iohannis, dar nu vom accepta ca România să fie atacată din exterior
Social-democrații au transmis, joi, că nu se împotrivesc temelor lansate de Klaus Iohannis pentru referendumul pe justiție, însă precizeazâ că „nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar”
„Așa cum a anunțat anterior, PSD nu se va pronunța oficial asupra întrebărilor pentru referendum propuse de Iohannis, decât după ce acestea vor fi formulate. PSD nu se va opune în niciun fel organizării referendumului propus de Iohannis, dar nu va accepta niciodată reducerea sau desființarea salariului minim pe economie sau oprirea creșterilor de venituri din programul de guvernare, așa cum vor partidele din opoziție”, au transmis social-democrații, printr-un comunicat de presă al PSD remis, joi, Mediafax.
„PSD nu are nimic împotriva temelor lansate de Iohannis pe tema justiției, dar nu va accepta niciodată ca România să fie atacată din exterior pentru falsele probleme din domeniul judiciar. Europarlamentarii PSD nu își vor critica niciodată țara în afară și nu vor vota niciodată împotriva României în Parlamentul European, așa cum au făcut cei ai PNL sau USR”, completează sursa citată.