Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Vom continua sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României (VIDEO)

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Vom continua sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României (VIDEO)
Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Vom continua sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României (VIDEO). FOTO: Facebook PNL
Publicat: 15/08/2020, 11:57
Actualizat: 06/04/2021, 17:02

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, în discursul de la festivitățile organizate de Ziua Marinei, la Constanța, că România va continua demersurile pentru sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României: „Forţele Navale Române, de la a căror înfiinţare se împlinesc anul acesta 160 de ani, sunt parte importantă a Armatei României şi acţionează alături de camarazii lor din NATO pentru ca mările şi oceanele să fie mai sigure”, a declarat șeful statului.

„Forţele Navale Române, de la a căror înfiinţare se împlinesc anul acesta 160 de ani, sunt parte importantă a Armatei României, acţionează alături de camarazii lor din NATO pentru ca mările şi oceanele să fie mai sigure. Dar misiunile Forţelor Navale nu pot fi îndeplinite doar prin abnegaţia şi implicarea marinarilor, fiind necesare echipamente performante cu care să-şi realizeze sarcinile încredinţate, la cele mai înalte standarde. Eforturile pe care marinarii le fac pentru a-şi îndeplini misiunile, în condiţii pe care şi le-ar dori mai bune, spun totul despre dedicarea şi capacitatea lor de sacrificiu. Alocarea, începând cu anul 2017, a 2% din Produsul Intern Brut pentru bugetul Apărării şi garanţia acordării acestor resurse pe termen lung au creat condiţiile necesare pentru modernizarea înzestrării Armatei României, inclusiv a Forţelor Navale, ceea ce constituie şi un impuls necesar revigorării industriei naţionale de apărare. Prin programe multianuale coerente, vom oferi industriei româneşti şanse de relansare. De asemenea, mai multe resurse înseamnă şi condiţii mai bune pentru instruirea militarilor, cât mai aproape de noile realităţi ale conflictelor actuale şi cele ale viitorului „, a declarat Klaus Iohannis, sâmbătă, în discursul susţinut în cadrul activităţilor desfăşurate în Portul Militar din Constanţa cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, citat de Agerpres.ro.

„Un omagiu eroilor mărilor”

Șeful statului spune că anul acesta amploarea festivităţilor dedicate Zilei Marinei este restricţionată din cauza măsurilor de prevenţie necesare în contextul provocat de pandemia de COVID-19.

„Celebrăm astăzi, odată cu Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Ziua Marinei, cel mai potrivit prilej pentru a ne manifesta preţuirea faţă de cei care îşi fac datoria pe mările şi oceanele lumii, sub drapelul tricolor. Tot astăzi, aducem cu profundă recunoştinţă un omagiu eroilor mărilor, deopotrivă militari şi civili, căzuţi la datorie. Aniversarea Zilei Marinei este în egală măsură o sărbătoare a Forţelor Navale Române, a Poliţiei de Frontieră, a Marinei Comerciale şi a oraşelor-porturi. Anul acesta, din păcate, amploarea festivităţilor şi participarea celor care iubesc şi preţuiesc Forţele Navale sunt restricţionate din cauza măsurilor de prevenţie necesare în contextul provocat de pandemia de COVID-19, care ne afectează de la începutul acestui an”, a afirmat Iohannis.

Efectele pandemiei pe plan economic

Şeful statului a punctat că criza generată de pandemie reprezintă un test dur pentru capacitatea statelor, dar şi a fiecăruia dintre noi de a ne adapta, cu voinţă de acţiune comună, la o realitate diferită.

„Rapiditatea cu care pandemia s-a propagat la nivel global şi efectele pe care le-a produs aproape în toate domeniile de activitate ne arată cât de complexe şi impredictibile sunt provocările şi ameninţările cu care ne confruntăm. Este, iată, esenţial să ne consolidăm capacitatea de anticipare şi de reacţie instituţională, să identificăm şi să implementăm rapid soluţii eficiente pentru a răspunde dificultăţilor pe care crize de o asemenea anvergură le pot genera în plan economic, dar şi în plan social. Apreciez sprijinul acordat de către Forţele Navale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor locale, prin preluarea unor obiective şi zone de patrulare, asigurarea de personal specializat pe diverse domenii şi operaţionalizarea unui spital militar ROL-2 la Constanţa”, a spus Iohannis.

Preşedintele a subliniat şi faptul că, în ultimii ani, România şi-a consolidat statutul de aliat şi actor regional care participă activ la asigurarea securităţii euro-atlantice şi internaţionale.

Klaus Iohannis, de Ziua Marinei: Vom continua sporirea prezenței aliaților în structurile NATO de pe teritoriul României

„Evoluţiile din vecinătatea noastră estică şi poziţionarea la frontiera externă a Uniunii Europene şi a NATO reclamă asumarea de către ţara noastră a unui profil mai activ din punct de vedere politic, diplomatic şi economic, în procesul de consolidare a securităţii regionale. Statutul României de vector de stabilitate şi furnizor de securitate regională, care este deja o realitate, va continua să fie valorificat prin aplicarea consecventă a liniilor de politică externă asumate în ultimii ani. Regiunea Mării Negre este o zonă de interes strategic nu numai pentru România, ci şi pentru NATO şi Uniunea Europeană. De aceea, trebuie să fie un spaţiu sigur şi predictibil, aspecte esenţiale pentru securitatea naţională şi pentru cea europeană şi transatlantică. Vom continua, aşadar, demersurile pentru dezvoltarea posturii naţionale de apărare şi pentru sporirea prezenţei aliaţilor în structurile NATO de pe teritoriul României, concomitent cu creşterea eficienţei eforturilor întreprinse de statul român, astfel încât securitatea naţională să fie întărită”, a afirmat Iohannis.

El a menţionat, în context, că obiectivele României la Marea Neagră rămân neschimbate: „Respectiv, consolidare în partea estică a unei zone stabile democratice şi prospere prin racordarea spaţiului Mării Negre la valorile şi procesele de cooperare europene şi euroatlantice, precum şi dinamizarea cooperări regionale cu accent pe proiecte care generează beneficii concrete pentru cetăţenii României şi ai statelor din regiune”.

Totodată preşedintele i-a felicitat pe marinarii participanţi anul acesta la Exerciţiul multinaţional „Sea Breeze 20”.

„Navele române şi personalul aferent desfăşoară periodic şi în mod constant misiuni şi exerciţii NATO, precum şi alte misiuni multinaţionale în Marea Neagră. Îi felicit pe participanţii la Exerciţiul multinaţional „Sea Breeze 20″, recent încheiat, unul dintre cele mai mari exerciţii, precum şi pe toţi membrii echipajelor navelor militare sub pavilion românesc care au participat la misiuni şi aplicaţii împreună cu alte nave ale aliaţilor şi partenerilor noştri”, a afirmat Iohannis.

La finalul discursului său, preşedintele le-a mulţumit marinarilor români pentru patriotismul şi profesionalismul lor.

„Prin jurământul pe care l-aţi depus, fiecare dintre voi a făcut o promisiune solemnă şi s-a angajat la o viaţă caracterizată de onoare, dar şi de sacrificiu şi privaţiuni.Vă mulţumesc pentru patriotismul şi profesionalismul vostru, precum şi pentru modul în care vă îndepliniţi misiunile, promovând astfel, peste mări şi ţări, prin conduita voastră, valorile şi spiritul româneşti. Vă doresc multă sănătate, alături de familiile dumneavoastră, şi vă doresc mult succes în activitate! Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei României, să vă ocrotească, oriunde veţi naviga cu drapelul României la catarg! La Mulţi Ani Marinei României şi Forţelor Navale! „, a conchis preşedintele Klaus Iohannis.

Ziua Marinei, fără spectatori

După ceremonia din Portul Militar, marinarii vor prezenta exerciţiul naval întrunit „Forţele Navale Române 2020”, care se va desfăşura în acvatoriul portului Constanţa şi în rada exterioară a acestuia. Exerciţiul va debuta cu secvenţe de combatere a migraţiei transfrontaliere realizate de Garda de Coastă, urmate de acţiuni ale scafandrilor de luptă de distrugere a dispozitivelor de cercetare submarină. În larg, navele aflate în dispozitivul fix vor respinge atacul aviaţiei inamice cu sistemele de artilerie de la bord. Protagoniştii acestei secvenţe sunt fregata „Regina Maria”, fregata „Mărăşeşti’, nava purtătoare de rachete „Lăstunul”, puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, corveta „Contraamiral Eustaţiu Sebastian” şi dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu”, iar rolul inamicului va fi jucat de aparatele de zbor ale Forţelor Navale Române şi Forţelor Aeriene Române. Pentru acest moment demonstrativ, vor fi folosite aproximativ 1.200 de unităţi de muniţie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar