Klaus Iohannis, din nou la Gaudeamus. Volumul „Tranziția. Primii 25 de ani”, de Alina Mungiu-Pippidi și Vartan Arachelian, lansat în prezența președintelui ales
În carte, cei doi discută, într-o serie de zece convorbiri, pe subiecte precum motivele pentru care comunismul românesc a plantat sămânța unei tranziții dificile, dacă a fost revoluție sau lovitură de stat, de ce în România nu a existat lustrație sau cum ar putea fi maximizată performanța țării în UE.
„Tranziția. Primii 25 de ani”, apărută la Editura Polirom, este o carte de dialoguri, înregistrată în august 2014, o carte care reface, prezintă și focalizează traseul profesional și civic al Alinei Mungiu-Pippidi.
„În această carte, vă propun să urmărim linia sinuoasă a tranziției, să vedem de unde am plecat și unde suntem. Cartea aceasta o văd nu doar ca o cronică obiectivă, ci și ca o ilustrare subiectivă, reflecția tranziției în viața profesorului de tranziție Alina Mungiu-Pippidi”, a spus Vartan Arachelian.
Prezent la lansare, președintele director general al TVR, Stelian Tănase, a declarat că, din carte, reiese că Alina Mungiu-Pippidi a rămas „un om independent” în gândire.
„Am aceeași părere despre ea și astăzi. Mi-a confirmat încă o dată că avem de-a face cu un om independent care își spune părerile cu cea mai mare nonșalanță, mai călcând și în străchini, trebuie să spunem și asta, dar acestea sunt riscurile unui om inteligent și impertinent. (…) Cartea este foarte bună și apărută într-un moment foarte bun în care cred că avem nevoie de anumite priviri înapoi, de o anumită sinteză a experiențelor, etapelor, conflictelor, înfrângerilor pe care le-am avut”, a afirmat Stelian Tănase, care a evocat faptul că o cunoaște pe autoarea volumului de la începutul anilor ’90, de la „Revista 22”.
Alina Mungiu-Pippidi a dorit să-i mulțumească coautorului cărții, Vartan Arachelian, pentru că a convins-o să revină înapoi în țară pentru această carte.
„Eu aș vrea să încep prin a-i mulțumi lui Vartan Arachelian pentru că, pentru a spune foarte clar tot adevărul, eu nu am avut niciun chef să fac această carte, eram foarte ocupată peste vară. (…) Îi mulțumesc lui Vartan că m-a tras încă o dată înapoi în țară prin intermediul acestei cărți și, la fel, trebuie să mulțumesc la toată generația asta nouă care ne-a însoțit”, a conchis aceasta.
Alina Mungiu-Pippidi, doctor în psihologie socială al Universității din Iași, este președinte fondator al Societății Academice din România și expert al Comisiei Europene. Este una din vocile reprezentative ale societății civile din România, fiind, de asemenea, de mai multe ori invitată să conferențieze la universități ca Harvard, Oxford, Stanford și European University Institute. În prezent, este profesor de politici publice la Hertie School of Governance din Berlin.
Vartan Arachelian este jurnalist și scriitor, realizator de programe pentru radio și televiziune, autor de anchete și reportaje. După 1990, a fost directorul primului post independent de televiziune din România, SOTI. În 1991, i s-a acordat premiul APTR pentru interviu, pentru dialogul cu Petre Țuțea din cadrul emisiunii „Cuvântul care zidește”, iar, în 1993, premiul APTR pentru ancheta TV, scrie Agerpres.
La lansare, au mai fost prezenți scriitorul Liviu Antonesei și criticul și istoricul literar Daniel Cristea Enache.