Prima pagină » Știri » Klaus Iohannis, în vizită de lucru în landul Bavaria din Germania: Va exista o comisie bavaro-românească pentru relații politice și economice

Klaus Iohannis, în vizită de lucru în landul Bavaria din Germania: Va exista o comisie bavaro-românească pentru relații politice și economice

Klaus Iohannis, în vizită de lucru în landul Bavaria din Germania:  Va exista o comisie bavaro-românească pentru relații politice și economice
Klaus Iohannis va efectua, marți, o vizită de lucru în landul Bavaria din Germania, unde va ține un discurs în fața Guvernului regiunii respective. Șeful statului va participa la o întâlnire a parlamentarilor Uniunii Creștin-Sociale din Bundestag, unde va prezenta viziunea României asupra Europei.

UPDATE Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, înaintea convorbirii tête-à-tête cu prim-ministrul Guvernului Landului Bavaria, Markus Söder, că va fi înființată o comisie între Bavaria și România, importantă pentru relațiile politice și economice dintre cele două părți.

„Este în general cunoscut că relațiile între România și Bavaria sunt relații foarte deosebite. Avem o relație care durează de mulți mulți ani. (…) Aș dori, în acest context, să menționez faptul că mi se pare foarte important că guvernul românesc și cel bavarez din nou se întâlnesc. Va exista o comisie bavaro-românească și lucrul acesta este foarte important nu doar pentru relațiile politice ci și pentru relațiile economice între investitori români și bavarezi. Astăzi încă avem posibilitatea să vorbim despre teme europene. În acest sens sunt sigur că vom vorbi și despre ceea ce am făcut noi în Europa. Doresc să spun că România, în ceea ce privește președinția Consiliului UE, a primit foarte multă susținere din partea guvernului bavarez. Avem teme ca și Brexit, ca și bugetul pentru următoarea perioadă și multe alte teme”, a afirmat Klaus Iohannis la sediul Guvernului Landului Bavaria.

Markus Söder, premierul Guvernului Landului Bavaria a declarat că România, din punct de vedere geografic, este importantă pentru Europa.

„România este un partener foarte important în Europa, pentru Bavaria este foarte important. Suntem cei care construiesc punți pentru Europa. Credem că această Europă nu este condusă doar central din Bruxelles și nu se mișcă doar între Germani și Franța și interesul și parteneriatul acesta pentru țările mai mici ale Europei este foarte important și din Sud Estul Europei este foarte important pentru noi. România, din punct de vedere geografic, este foarte importantă pentru Europa. Cu atât mai important este respectul între cele două țări”, a afirmat acesta.

Klaus Iohannis efectuează, marți, o vizită de lucru în landul Bavaria din Germania, unde va ține un discurs în fața Guvernului regiunii respective. Șeful statului va participa la o întâlnire a parlamentarilor Uniunii Creștin-Sociale din Bundestag, unde va prezenta viziunea României asupra Europei.

Știrea inițială. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua marți, 7 ianuarie a.c., o vizită de lucru în landul Bavaria, Republica Federală Germania. În cadrul vizitei, Președintele României va participa la ședința Guvernului landului Bavaria, unde va susține o alocuțiune și va avea un dialog cu membrii guvernului de land cu privire la relațiile bilaterale și actualitatea europeană. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu domnul Markus Söder, Prim-ministrul Guvernului landului Bavaria și Președinte al Uniunii Creștin-Sociale (CSU)”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Klaus Iohannis va discuta cu parlamentarii CSU despre prioritățile agendei europene.

„Totodată, Președintele României va participa la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), care va avea loc la abația Seeon, din Bavaria. Cu acest prilej, Președintele Klaus Iohannis va avea o prezentare cu privire la viziunea României referitoare la viitorul Europei și, de asemenea, va purta un dialog despre prioritățile agendei europene”, potrivit comunicatului.

Reuniunea grupului parlamentar CSU are loc în contextul în care Germania va prelua, în a doua jumătate a anului, Președinția Consiliului Uniunii Europene.

„Reuniunea grupului parlamentar CSU din Bundestag este o întâlnire tradițională, care marchează, la începutul anului, un moment important pentru viața politică din Germania. Obiectivele reuniunii sunt discutarea priorităților agendei Guvernului și a Parlamentului federal pentru anul respectiv și dezbaterea provocărilor actuale cu invitați din Germania și din străinătate. Întâlnirea este cu atât mai relevantă cu cât, în a doua jumătate a anului 2020, Germania va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. În cursul vizitei de lucru, Președintele României va avea o întrevedere cu doamna Ilse Aigner, Președintele Parlamentului landului Bavaria”, conform Președinției.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?