Klaus Iohannis: „Intrăm în linie dreaptă pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie”
This browser does not support the video element.
Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri o conferință de presă, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni. Este a doua oară în ultimele trei zile când președintele se adresează românilor.
Principalele declarații făcute de președintele Klaus Iohannis
– Intrăm în linie dreaptă pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, dată care a fost deja stabilită conform legii
– Am observat că unii politicieni propagă ideea că cineva ține cu orice preț la organizarea alegerilor și că acestea se pot amâna
– Alegerile parlamentare sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opțiune democratică care ne permite un nou legislativ reprezentativ
– Alegerile nu trebuie amânate pentru că un partid sau altul să se simtă mai bine pregătit
– Alegerile trebuie să aibă loc la termen, este fundamental pentru modul în care vom gestiona pandemia și pentru perioada post-pandemie, de reconstrucție
– Actuala majoritate PSD-istă e ilegitimă și nu mai reprezintă voința românilor
– Actuala majoritate PSD-istă a blocat o serie de măsuri de combatere a pandemiei și a adoptat legi populiste care ar putea arunca România în cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani
– Ieri, Florin Iordache a fost votat în funcția de președinte al Consiliului Legislativ
– PSD, în ciuda încercărilor disperate de a-și cosmetiza imaginea, rămâne același partid nereformat și toxic
– Găsește mereu o cale să-și recompenseze servanții cu funcții plătite generos din banii publici
– Totul pentru ai lor, nimic pentru cetățeni
– Actuala situație epidemiologică este îngrijorătoare dar pandemia nu va lua sfârșit nici în ianuarie, nici în martie, așa cum fals lasă să se înțeleagă cei care susțin amânarea alegerilor
– Mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. După această dată, parlamentarii nu mai pot vota decât legi simple, nu legi organice
– Ar fi catastrofal pentru România, într-o perioadă foarte grea, să nu avem parlament funcțional
– Tocmai pentru că ne aflăm într-o criză sanitară trebuie să facem tot posibilul ca România să nu rămână fără un parlament cu puteri depline
– Procesul de votare nu presupune probleme majore, în schimb campania electorală implică o atenție sporită
– Au fost stabilite reglementări mai stricte, pentru a limita semnificativ expunerea la riscul contaminării
– Spre deosebire de anii trecuți, avem marele avantaj că trăim într-o eră digitală, fapt care permite candidaților să își promoveze proiectele in mediul online
– Sunt preferabile campaniile în mediul virtual
– E evident că nu mai poate fi vorba de mari adunări populare, de mitinguri, și solicit autorităților să fie mult mai vigilente
– Orice abatere va trebui aspru și rapid sancționată
– Sunt convins că dacă se respectă toate normele, vom putea avea o viață democratică activă