Kovesi scapă de CONTROLUL JUDICIAR după ce ÎCCJ a admis contestația

Kovesi scapă de CONTROLUL JUDICIAR după ce ÎCCJ a admis contestația
Publicat: 03/04/2019, 18:48

Anunțul a fost făcut de fostul procuror-șef DNA, care s-a întors, miercuri seară, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

„Am contestat faptul că această măsură care a fost dispusă a fost nelegală. Am arătat în contestație toate motivele de nelegalitate, de netemeinicie și ceea ce s-a făcut în dosar, o să vedem motivarea. (…) Acum pot să părăsesc și țara, s-a revocat controlul judiciar, s-au revocat toate măsurile și mi s-a admis contestația”, a declarat Laura Codruța Kovesi, la instanța supremă.

Decizia judecătorilor este definitivă.

Laura Codruța Kovesi a fost pusă, săptămâna trecută, sub control judiciar de Secția de anchetare a magistraților în dosarul privind mita pe care i-ar fi cerut-o lui Sebastian Ghiță pentru repatrierea, din Indonezia, a fostului director FNI, Nicolae Popa, condamnat în lipsă la închisoare.

Prin măsura controlului judiciar, Kovesi trebuia să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori era chemată, să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la Poliție, conform programului de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de câte ori este chemată, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului de caz, să nu desfășoare activitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție, să nu dețină, să nu folosească, să nu poarte arme, să nu ia legătura cu mai multe persoane si martori și să nu intre în legătură cu mass-media cu privire la faptele pentru care se efectuează urmărirea penală în cauză.

Fostului procuror-șef DNA i-au fost deschise două dosare de către procurorii acestei structuri, cel referitor la aducerea în țară a lui Nicolae Popa și cel privindu-i pe procurorii DNA Ploiești.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Scandal pe locurile de parcare în București. Primăria anunță o restricție, șoferii se revoltă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Care sunt plajele cu cel mai alb nisip din lume?