Prima pagină » Știri » La 4 ani de la Colectiv, situația din România: Șapte pacienți arși grav pe cinci paturi. Iașul nu mai poate primi niciun mare ars acum

La 4 ani de la Colectiv, situația din România: Șapte pacienți arși grav pe cinci paturi. Iașul nu mai poate primi niciun mare ars acum

La 4 ani de la Colectiv, situația din România: Șapte pacienți arși grav pe cinci paturi. Iașul nu mai poate primi niciun mare ars acum
În Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie de la Iași, singura din zona Moldovei care are 5 paturi destinate tratamentului pacientului considerat mare ars, sunt în acest moment 7 persoane cu arsuri peste 30 la sută pe suprafața corpului.

În Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, singura clinică din zona Moldovei care poate trata pacienți cu arsuri de peste 30 la sută din suprafața corporală au fost internați numai în ultima săptămână aproximativ 10 persoane cu arsuri de diferite grade.

„Cele mai multe arsuri din ultima săptămână, pentru că a fost o avalanșă de pacienți cu arsuri, au apărut din cauza folosirii unor combustibili la aprinderea focului. S-a produs flacără mare, chiar explozie și a apărut arsură pe suprafață înstinsă, uneori arsură care interesa căile aeriene. Tot ce se poate face este să se prevină”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași, Diana Cimpoeșu.

Cazurile din ultimele zile au ocupat și ultimele paturi din clinică.

„Toate paturile de pacient cu grad mare de arsură care necesită terapie intensivă sunt ocupate, iar ultimii pacienți care au ajuns au fost internați pe două paturi de terapie intensivă – pacienții care îndeplineanu criterii de terapie intensivă, și pe paturi de chirurgie plastică și arsuri cei cu grad mai mic de arsură, cei cu stare generală bună. (…) Dacă un astfel de caz grav va mai apărea, vom apela la Centrul Operativ pentru Situații de Urgență și vom solicita transferul către un alt centru de îngrijiri a pacienților arși”, spune Cimpoeșu.

Ultimul caz grav a ajuns la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași în cursul zilei de joi. Este vorba despre un pacient de 93 de ani, cu arsură pe 30 la sută din suprafața corporală, produsă prin flacără.

Pentru că paturile pentru marii arși erau deja ocupate, s-a încercat transferul acestui pacient, însă starea sa nu permite transferul la mare distanță.

Potrivit sursei citate, în clinică este și o persoană care primește îngrijiri de trei luni.

Foto: caracter ilustrativ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei