La doar câteva minute după ce a fost eliberat din penitenciar a avut parte de o moarte cruntă
Potrivit polițiștilor constănțeni, accidentul a avut loc miercuri seară, în timp ce tânărul de 28 de ani mergea pe marginea străzii împreună cu alți trei bărbați, și ei eliberați din penitenciar, către o stație de autobuz.
La un moment dat, un autoturism car circula în același sens l-a lovit în plin pe tânăr, iar acesta a murit pe loc.
Șoferul, în vârstă de 43 de ani, le-a spus polițiștilor sosiți la locul accidentului că nu l-a văzut pe tânăr, care ar fi sărit în fața mașinii în ultimul moment, neputând să îl mai evite. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că șoferul avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul lovit de mașină executase trei ani de închisoare din cei cinci ani pe care îi primise pentru furt și fusese eliberat pentru bună purtare. Cei trei bărbați care îl însoțeau le-au spus polițiștilor că acesta nu anunțase acasă că urma să fie eliberat, vrând să facă o surpriză familiei.
În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.