La fel de actual: SUFLET #COLECTIV, un film-document despre tragedia de acum trei ani. DE CE nu s-a schimbat nimic?
Valul de emoție prin care tragedia din clubul Colectiv a scuturat din letargie societatea românească s-a stins în cei trei ani care au urmat. Azi, jumătate din școlile României funcționează fără autorizație ISU contra incendiilor. Cluburi, săli de spectacole sau instituții publice sunt în aceeași situație, ba chiar au inventat scuza supremă: o coală A4 care te anunță că localul funcționează fără autorizație la incendiu. Un fel de „Atenție! Cad țurțuri!„, cu varianta „Cade tencuiala!”.
Ministrul Sănătății Sorina Pintea recunoaște ceea ce autoritățile de atunci au refuzat să vadă: că România nu are capacitatea să trateze un număr atât de mare de răniți și ajutorul extern ar fi singura soluție în cazul unei astfel de tragedii. În 2015, încăpățânarea stupidă a guvernanților a costat vieți și a provocat chinuri și sechele în plus celor arși în Colectiv.
Din cele patru mari spitale pentru arși promise de noua guvernare, Sorina Pintea ne prezintă… 11 paturi. Dar am ajuns la stadiul semnării contractelor pentru studiile de fezabilitate și proiectare: „Printr-un program al Băncii Mondiale, România trebuia să construiască și trebuie să construiască 4 centre de mari arși la Timișoara, Târgu Mureș și două în București. În data de 6 august 2018, s-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectare. Sunt în acest moment în această fază.”
Trei ani fără nici un vinovat
Procesul din Dosarul Colectiv s-a reluat în această toamnă aproape de la început. Judecătorul inițial, Valeriu Terceanu, nu și-a asumat responsabilitatea unei sentințe și a tras de dosar până a atins vârsta pensionării. Noul judecător, Mihai Bălănescu dă speranțe rudelor victimelor că ritmul procesului se va înviora. Costin Mincu, unul din patronii clubului, judecat în proces, așteaptă cu aceeași nerăbdare să demonstreze că nu sunt singurii vinovați. Și că Sistemul, care i-a dat voie atunci să funcționeze și încredere că nu se va întâmpla nimic rău, îi pasează acum întreaga responsabilitate, prefăcându-se că a uitat că era obligat să-l oprească.
Zecile de arși din incendiul din Colectiv au suferit cumplit din cauza Sistemului. Infecțiile cu care au ajuns în spitalele din Europa i-au speriat pe medicii de acolo. Când le-au povestit prin ce au trecut și cât de barbar era tratamentul medical de la noi, „s-a făcut liniște la masă”. Cei ce trebuie să urmeze tratamente de recuperare nu găsesc nici înțelegere, nici finanțare de la statul român. Sistemul trebuie să strângă cureaua.
Arși sau intoxicați de fum
Rapoartele din dosarul Colectiv descriu ce au văzut procurorii în imaginile de pe cele patru camere de supraveghere ale clubului.
22:02:01 La câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deservește scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susținere al imobilului situat în partea stânga lângă scenă;
22:32:00 Se observă cum se aprind artificiile montate pe un suport situat lângă stâlpul schelei tehnice ce deservește scena. Acestea ard timp de 16 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susținere al imobilului, situat în partea stângă în imediata apropiere a scenei;
22:32:16 Imediat după ce artificiile s-au stins, se observă cum spațiul dintre stâlpul de susținere al imobilului și scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina crește foarte repede în intensitate acoperind o suprafață tot mai mare;
22:32:26 Se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susținere al imobilului și scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăți incandescente;
Suprafața tavanului care arde crește foarte repede, flacăra devine violentă, iar primele persoane se îndreaptă spre ieșire la ora 22:32:35;
Mai departe, suprafața tavanului cuprinsă de flăcări crește extrem de repede, iar în aproximativ un minut de la inițiere focul ajunge în dreptul camerei de supraveghere nr. 2, care este montată pe stâlpul de susținere al imobilului situat diametral opus față de locul de unde a început incendiul;
22:33:01 Se observă că în interiorul clubului se află un număr mare de persoane, care sunt strânse în jurul spațiului deschis care realizează accesul în holul de unde se iese afară din club. Imediat, fumul devine foarte dens cuprinzând întregul club.”
Cele 153 de secunde de foc
Specialiștii de la Institutul de Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă din Petroșani au realizat reconstituirea incendiului din Colectiv. Concluziile lor sunt în dosar: era aproape imposibil ca oamenii din club să iasă la timp.
Artificiile au ars fix 15 secunde, iar după 7 secunde s-au oprit, o scânteie a sărit pe stâlpul îmbrăcat în burete de antifonare. Atunci solistul a cerut un extinctor.
Secunda 21: Flăcările au urcat pe tavan.
Secunda 24: Flăcările s-au întins pe întreg plafonul, iar flacăra a fost alimentată de instalația de ventilație.
Secunda 35: Încep să cadă din plafon picuri pe oamenii din public.
Secunda 36: Focul ajunge în mijlocul clubului.
Secunda 41: Se deschide prima ușă a clubului. Tot atunci flăcările ajung în zona barului. Sistemele de ventilație se blochează din cauza fumului
Secunda 51: Gazele inflamabile coboară de pe tavan, în zona publicului.
Secunda 54: Se creează o suprapresiune de la gazele acumulate.
Secunda 58: Se deschide cea de-a doua ușă, care în prima fază era blocată.
Secunda 72: Tot clubul este cuprins de fum negru și galben alburiu, de la spuma poliuretanică.
Secunda 91: Flăcările ajung și în containerul de la intrarea în Colectiv.
Secunda 105: În club, flacările coboară la 1 metru de pardoseală, adică foarte aproape de oamenii care mai rămăseseră în interior.
Secunda 113: Flăcările și fumul încep să fie evacuate natural, de la deschiderea celor două uși.
Secunda 153: Incendiul începe să se autostingă.
Au murit cu zile în spitalele românești
La două săptămâni de la incendiul din Colectiv, secretarul de stat din Ministerul de Interne Raed Arafat recunoștea pentru Gândul că autoritățile din România nu erau pregătite pentru valul de 200 de răniți, arși sau intoxicați cu fum. Sau ambele. Transferurile pacienților în străinătate au început abia după o săptămână. 10 tineri muriseră într-o singură zi în spitalele din România și alți 3 în spitalele din străinătate unde au ajuns. La noi – recunoștea Arafat – nu există nici camere sterile, nici centre specializate pentru tratarea arșilor. Cu excepția celui de la Timișoara, care… nu a fost solicitat.
Nu a existat o echipă care să coordoneze solicitările internaționale de ajutor, ci fiecare instituție a apelat la relații bilaterale, pe ideea că lucrurile vor merge mai rapid. Până la urmă – povestește Raed Arafat – s-a ajuns să primim mai multe oferte de ajutor decât aveam nevoie. Dar nimeni nu a răspuns nici până astăzi la întrebarea esențială: De ce au insistat atât de mult autoritățile române că răniții din Colectiv sunt tratați foarte bine în spitalele românești?