La o zi de la proteste, Iordache are un mesaj pentru contestatarii noilor legi ale Justiției. „Aici nu discutăm despre un dialog al surzilor”
Comisia privind domeniul justiției a decis și că „în situații personale deosebite, la cererea judecătorului sau procurorului, Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune suspendarea din funcție a acestuia, pe o durată de cel mult 3 ani, dacă măsura nu afectează buna funcționare a instanței sau parchetului”.
Modificarea adusă Statutului procurorilor și judecătorilor a fost criticată de senatorul PNL Daniel Fenechiu: „Reforma legilor justiției: vă poate face dosar penal un procuror inculpat și trimis în judecată și vă poate judeca, un judecător inclupat trimis în judecată!”, scrie senatorul PNL Daniel Fenechiu, pe Facebook.
„Judecătorul sau procurorul- și, tineți-vă bine, trimis în judecată poate fi suspendat de CSM…Poate..În vechea reglementare, suspendarea era de drept la punerea în mișcare a urmăririi penale…Ăștia, ca să-l scape pe Dragnea sunt în stare să facă complete de judecată și cu judecători de la Rahova și Jilava…Vă dați seama ce corect vor judeca judecătorii trimiși în judecată? Sau ce dosare bune vor face procurorii trimiși în judecată?”, a scris acesta pe Facebook.
Deputatul USR Ion Sterian a afirmat că partidul din care face parte a susținut amendamentul CSM doar pentru ca acesta să poată să fie supus dezbaterii.
„S-a creat confuzie. Una s-a dezbătut alta a reieșit din discuție (…) Am susținut amendamentul CSM doar ca să poată să fie supus dezbtaterii comisiei. S-a decis ca magistrații trimiși în judecată să fie suspendați doar dacă se consideră că se aduce atingere prestigiului profesiei. Îndrăznesc să spun că nici președintele comisiei (Florin Iordache-n.r.) nu înțelege ce a votat”, a spus Ion Sterian.
Ion Sterian a criticat „maniera în care se poartă dezbaterile”: „Se încearcă grăbirea procedurii în cadrul comisiei, ceea ce duce la comiterea unor greșeli foarte mari care vor avea repercursiuni negative asupra funcționării justiției în următorii ani”.
Solicitat să explice această modificare, președintele Comisiei speciale, Florin Iordache, a negat adoptarea acestei modificări.
„Nu. Uitati-vă mai jos, am reglementat la articolul următor. Și la judecători și la procurori am reglementat că în condițiile în care este trimis în judecată este suspendat și așa mai departe. (…) Ceea ce este important este că toate aceste amendamente vin de la asociațiile profesionale”, a spus Iordache.
De asemenea, parlamentarii au modificat Statutul procurorilor și judecătorilor, astfel Președintele României nu va mai putea refuza motivat o singură dată numirea judecătorilor și procurorilor. Amendamentul a fost propus de UNJR și susținut de PSD-ALDE și UDMR
Ministerul Public a transmis, sâmbătă, un punct de vedere referitor la unele amendamente votate de Comisia parlamentară specială pentru legile justiției, avertizând că „se conturează premisele eliminării independenței procurorului, ca primă etapă pentru anularea statutului de magistrat al acestuia”.
„Ministerul Public atrage atenția asupra faptului că, în cursul zilei de ieri, 24 noiembrie 2017, Comisia parlamentară specială pentru legile justiției a votat modificarea unor articole de lege într-o formă prin care, în mod evident, se conturează premisele eliminării independenței procurorului, ca primă etapă pentru anularea statutului de magistrat al acestuia, cu consecințe negative asupra calității actului de justiție. Astfel, articolul 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor consacră independența și stabilitatea procurorilor, atribute care nu se mai regăsesc în forma amendată și votată de Comisia parlamentară specială pentru legile justiției”, se arată într-un punct de vedere postat pe pagina de Facebook a instituției.
Modificarea adusă, arată Ministerul Public, reprezintă astfel o îndepărtare clară de la textul constituțional, care situează procurorii în cadrul autorității judecătorești.