La stația de metrou Apărătorii Patriei a fost depistată „o greșeală”. Călătorii ar putea avea „interzis” pe aici
Edilul a retrocedat hectare întregi din sector, printre care și o grădiniță, „din greșeală”, după cum spune el, transmite B365.ro.
„Primăria sectorului 4 a emis un titlu de proprietate în condițiile în care era emis deja un titlu anterior, șapte ani mai târziu de la emiterea acestui titlu. Sancțiunea pentru un astfel de act întocmit este nulitatea absolută. Acești membri ai comisiei de aplicare a legii 18 au dat declarații în cadrul dosarului penal, au recunoscut săvârșirea faptei”, a declarat Cristina Anghel, avocat.
Toți cei implicați în emiterea documentelor și-au recunoscut vina, însă titlul de proprietate a rămas valabil.
Hectare întregi din sectorul 4, care includ o grădiniță, sunt retrocedate ilegal. Fostul primar, Marin Luțu, precum și cei care au întocmit actele care stau la baza titlului de proprietate buclucaș și-au recunoscut „greșeala”.