La trei ani după ce a ales un investitor, Guvernul încă mai semnează memorandumuri cu chinezii pentru o centrală la Rovinari
Încă un episod a fost scris în saga centralei de circa 850 de milioane de euro de la Rovinari pe care statul vrea s-o construiască în parteneriat cu chinezii de la China Huadian Engineering, de această dată fiind vorba despre semnarea unui memorandum în vederea constituirii companiei de proiect.
Dacă la finalului anului 2009, Complexul Energetic Rovinari, societate care atunci funcționa de sine stătătoare, anunța că vrea să investească într-un grup nou, în primvara anului 2012, compania i-a selectat pe chinezii de la China Huadian Engineering pentru realizarea acestui proiect. La momentul respectiv, proiectul avea o valoare de 800 de milioane de euro și o capacitate de 500 MW. Un an mai târziu, centrala ajunsese să coste un miliard de euro. Lucrările trebuia demarate spre finalul anului 2013, iar termenul de finalizare era începutul anului 2017.
Azi însă guvernul a anunțat că proiectul va avea o valoare de 850 de milioane de euro și o capacitate de 600 MW și că a mandatat Ministerul Energiei, în calitate de acționar al Complexului Energetic Oltenia, structură în care a fost inclus CE Rovinari, să voteze înființarea companiei de proiect pentru realizarea centralei. „Proiectul, de tip «Green/Brown Field», va fi realizat de către o societate cu capital mixt la care vor participa China Huadian Engineering, cu un aport inițial, în numerar, de cel puțin 30% din totalul capitalului social necesar realizării investiției și cu asigurarea ulterioară a finanțării, și Complexul Energetic Oltenia (CEO), cu aport în natură (terenuri și construcții). Valoarea totală a proiectului, estimată prin studiul de fezabilitate, este de 847 de milioane euro, cu o perioadă de recuperare a investiției de aproximativ 12 ani și o durată de viață de 30 de ani, punerea în funcțiune fiind prevăzută pentru anul 2019. Implementarea proiectului, care va utiliza drept combustibil de bază lignitul de la carierele Roșia, Tismana și Pinoasa, ce aparțin CE Oltenia, va aduce avantaje substanțiale pentru CE Oltenia și pentru economia românească, în general”, se arată într-un comunicat al Guvernului.