Lansarea „4,3,2”, în cinematografele americane, anunțată cu elogii de criticii din SUA

Publicat: 15 02. 2012, 11:49
Actualizat: 19 07. 2012, 21:36

Filmul "4 luni, 3 săptămâni și 2 zile" de Cristian Mungiu a intrat, vineri, în cinematografele americane, lansarea producției peste Ocean fiind întâmpinată cu entuziasm și cronici elogioase de presă, care, cu această ocazie, a criticat din nou excluderea filmului din cursa pentru Oscar.

"Poate că ați auzit deja câte ceva despre «4,3,2», premiat cu Palme d’Or la Cannes, anul trecut, care a fost scos de pe lista Premiilor Academiei, în urmă cu câteva săptămâni, de către filistinii care au ales nominalizările pentru cel mai bun film străin. Oscarurile sunt absurde, dar pot ajuta un film cu un buget microscopic să fie văzut de mulți oameni. Și «4,3,2» merită să fie văzut de o audiență cât mai mare, în parte, pentru că oferă o alternativă bună față de problema avortului acum la modă și abordată timid în filmele americane, dar mai ales pentru că marchează apariția unui nou talent în România, scenaristul și regizorul Cristian Mungiu", se arată în NYT.

Și publicația Newsday vorbește despre filmul "4,3,2", notându-l cu 4 stele. "Este de neuitat drama lui Cristian Mungiu despre o studentă din România, din 1987, care își ajută colega să facă un avort. Anamaria Marinca și Vlad Ivanov creează niște personaje uluitoare", se arată în articol.

Lansarea filmului în cinematografele americane este anunțată și de Entertainment Weekly, care apreciază că "4,3,2" este unul dintre cele mai bune filme ale anului 2007.

Pe site-ulwww.entertainmenttoday.net, producția lui Cristian Mungiu este cotată cu cinci stele. Și publicația The Villager anunță cu entuziasm intrarea filmului "4,3,2" în sălile de cinema din SUA, autorul materialului, Leonard Quart, afirmând că "4,3,2" este cel mai bun film pe care l-a văzut la Festivalul de Film de la New York, din toamna trecută.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro