Lapoviță, ninsoare și polei în Capitală, toată săptămâna. Anunțul meteorologilor
„Acum, în următoarea oră, două, mai avem precipitații, ninsoare, poate trecător și lapoviță, apoi avem o scurtă pauză și din nou spre seară precipitații, ploaie, lapoviță, care vor mai determina apariția poleiului, până pe la mijlocul nopții, apoi se transformă iarăși în ninsoare înspre dimineață. Avem amestecul acesta acum de lapoviță, polei, ninsoare, care trece într-o oră. O să tot avem pentru că precipitațiile nu vor lipsi, vor fi cam în fiecare zi și vor fi amestecate. Începe cu ploaie, lapoviță, masa de aer este în continuare destul de rece, temperaturile destul de scăzute și va mai fi polei. Temperaturile vor fi scăzute. Astăzi estimăm să fie -2 sau -1 grad și după aceea undeva la 0-1 grade zilele următoare. Iar noapte vor fi temperaturi de -5 sau -4 grade. Cam toată săptămâna va ninge”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorogul de serviciu al ANM, Alina Șerban.
„Se circulă în condiții normale în București, valorile de trafic fiind normale. Nu au fost înregistrate accidente rutiere grave sau artere blocate”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Brigăzii Rutiere.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări cod galben de polei de scurtă durată pentru Capitală și alte șase județe. În Ialomița, Giurgiu, Teleorman și Călărași codul galben de polei va fi în vigoare până la ora 13.00, potrivit ANM.
Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în ultimele 24 de ore, peste 1.400 de persoane au avut nevoie de ajutor, dintre aceste solicitări, peste jumătate au fost de cod roșu și galben, iar 33 de persoane au suferit fracturi sau luxații.