Laptop cu informații confidențiale despre 600.000 de persoane, furat în Marea Britanie

Publicat: 15 02. 2012, 11:47
Actualizat: 09 06. 2012, 14:37

Autoritățile britanice au pierdut date confidențiale aparținând unui număr de 600.000 de persoane, în urma furtului unui laptop aparținând unui ofițer al forțelor navale britanice, relatează Reuters. Laptopul, care conținea date despre persoane care s-au înrolat în forțele navale și aeriene sau care intenționau să facă acest lucru, a fost furat în orașul Birmingham.

Incidentul a avut loc într-un moment în care guvernul premierului Gordon Brown face eforturi pentru a depăși un scandal de proporții, provocat de pierderi repetate ale unor astfel de date personale. În noiembrie, informații privind 25 de milioane de solicitanți de alocații pentru copii au fost pierdute de Departamentul pentru Taxe și Vămi, după numai o săptămână fiind pierdute și datele a trei milioane de elevi ai școlilor de șoferi. În decembrie, au dispărut fișe medicale din mai multe instituții sanitare.

Poliția a precizat că furtul este anchetat "minuțios și profesionist" de forțele de ordine, în colaborare cu Ministerul Apărării. Furtul a avut loc în data de 9 ianuarie, dar nu a fost anunțat decât după nouă zile, din cauza potențialului impact asupra anchetei, a precizat Ministerul Apărării. Dezvăluirea unor astfel de informații poate avea consecințe foarte grave pentru persoanele care încearcă să se apere în fața furtului de identitate. Băncile care dețin conturi personale ce ar putea fi afectate în urma incidentului au fost avertizate, pentru a putea urmări eventualele accesări ilegale ale acestora", a adăugat Ministerul britanic al Apărării.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro