László TÅ‘kés: ”Guvernul român ne provoacă. Vrem autonomie”
TÅ‘kés László a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, că pledează pentru formarea unei relații normale de parteneriat între Guvernul României și comunitatea maghiară, „o relație de parteneriat între majoritate și minoritate”.
„Guvernul României ne provoacă pe secui și unguri prin acele măsuri antimaghiare din ultimii ani, prin proiecte de legi antimaghiare, prin atrocități împotriva tinerilor maghiari din Târgu Secuiesc sau a primarilor celor mai mari orașe secuiești. Refuzăm această atitudine a majorității și a guvernului majoritar, dorim să devenim din asupriți și din cetățeni și comunități de gradul doi ai României, parteneri ai majorității, ai Guvernului. (…) Ar trebui să se formeze o relație normală de parteneriat între Guvernul României și comunitatea maghiară, o relație de parteneriat între majoritate și minoritate și sistemul de autonomie să fie cuprins în sistemul social general democratic, pentru că această instituție democratică, autonomia, are locul în structura generală democratică a unei țări democratice”, a spus Tokes.
Acesta a subliniat că a propus de la începutul anului 1990 o masă rotundă națională româno-maghiară, unde să se ajungă la o înțelegere asupra problemelor minoritare, a cauzei maghiare.
„Aceasta ar trebui să fie reprezentativă, nu una între UDMR și Guvern, ci una mai largă, reprezentativă. Scopul nostru al CNMT, al CNS, al partidelor aliate, ar fi desăvârșirea schimbării de regim început în 1989 în direcția politicii minoritare a țării. Sistemul democratic din România ar trebui să cuprindă și politica minoritară. Nu prea am realizat revendicările de la început, uneori bântuie ceaușismul în această relație, în acest domeniu”, a mai declarat Tokes.