Laura Chițoiu, informată la DNA privind calitatea sa de suspect în dosarul „Carpatica”
Laura Chițoiu a mers joi dimineață la DNA pentru a i se aduce la cunoștință calitatea sa de suspect în dosarul „Carpatica”, căpătată în urma intrării în vigoare a noilor coduri în materie penală, după ce soția fostului ministru de Finanțe a fost învinuită în acest caz.
Procurorii DNA au început în 28 ianuarie urmărirea penală pe numele soției fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu, aceasta fiind astfel învinuită în dosarul „Carpatica”.
La intrarea în vigoare a noilor coduri penale, la 1 februarie, calitatea acesteia s-a schimbat din învinuit în suspect, astfel că a fost chemată la DNA, unde s-a prezentat vineri dimineață pentru a i se aduce la cunoștință noile dispoziții referitoare la cazul ei.
Laura Chițoiu a plecat de la sediul DNA fără a face declarații.
Ea este urmărită penal pentru abuz contra intereselor publice, în calitate de director al Direcției Avizări din cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), în dosarul „Carpatica”, în care omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, și Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzați că, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, au reușit să tergiverseze și să influențeze rezultatele unor controale dispuse de ASF față de societatea de asigurări.
Marian Mîrzac ar fi intervenit, în iulie 2013, la Laura Chițoiu, director la ASF, să o promoveze, „cu celeritate și cu nerespectarea condițiilor legale”, pe Ina Crudu în funcția de director general al societății Carpatica Asig SA, potrivit procurorilor DNA.
„În intervalul 10-16.06.2013, Mârzac Marian a intervenit pe lângă Chițoiu Laura Elena, director al Direcției Avizări din cadrul ASF, în vederea devansării interviului pentru ocuparea funcției de director general al SC Carpatica Asig SA de către numita Crudu Ina-Ana”, conform documentelor procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.
Potrivit procurorilor, deși interviul era stabilit pentru 10 iulie 2013, în urma demersurilor Laurei Chițoiu, acesta a fost devansat pentru 19 iunie 2013.
De asemenea, pentru a se asigura de rezultatul favorabil în urma interviului susținut de către Ina Crudu, Laura Chițoiu ar fi modificat componența comisiei de examinare, asigurându-se că membrii care o vor examina pe Crudu nu îi vor pune întrebări incomode, facilitând acesteia ocuparea funcției de director general al SC Carpatica Asig SA”.
„În acest fel, Chițoiu Laura Elena și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, asigurându-i numitei Crudu Ina-Ana un folos nepatrimonial, lucru de natură să creeze o tulburare însemnată Autorității de Supraveghere Financiare, instituție care este reglementată să vegheze asupra îndeplinirii condițiilor legale de funcționare de către societățile de asigurări de pe teritoriul României, în vederea asigurării stabilității pieței de asigurări”, potrivit procurorilor.
Anchetatorii au stabilit că Marian Mîrzac a intervenit la Laura Chițoiu nu doar pentru a schimba data interviului din 10 iulie în 19 iunie 2013, ci și pentru ca aceasta din urmă să modifice structura comisiei de examinare, astfel încât persoanele desemnate să nu pună întrebări incomode și să asigure rezultatul pozitiv al acestei examinări în cazul Inei Crudu.
În dosarul „Carpatica”, Ilie Carabulea este cercetat penal pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, cumpărare de influență, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la uz de fals.
Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig, în prezent membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorității de Supraveghere Financiară, este acuzat de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influență, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.
Radu Mustățea, membru în CA al Carpatica Asig și președintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, este urmărit penal pentru asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influență, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și uz de fals.
Ilie Carabulea și Marian Mîrzac au fost arestați preventiv în 29 ianuarie, de Tribunalul București. În cazul lui Radu Mustățea, instanța a dispus măsura interdicției de a părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.
În același dosar este urmărit penal și Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcționar la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este acuzat de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.
Potrivit anchetatorilor, în perioada mai – iunie 2013, Carabulea, Mîrzac și Mustățea, împreună cu alte persoane, au constituit o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
„Prin inițierea, respectiv, constituirea acestui grup infracțional, Carabulea Ilie și Mîrzac Marian au reușit, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, să tergiverseze și să influențeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară față de societatea de asigurări deținută și controlată indirect de Carabulea Ilie, astfel încât să nu reiasă deficiențe grave. În acest scop, cei doi au recurs la cointeresarea financiară a mai multor funcționari din cadrul ASF. Un alt obiectiv urmărit a fost acela de a menține societatea, în mod fraudulos, pe o poziție convenabilă în topul reclamațiilor privind activitatea acesteia pe anul 2013 și, implicit, creșterea artificială a gradului de încredere în raport cu potențialii clienți”, au arătat anchetatorii.
DNA susține că Ilie Carabulea l-a promovat, susținut și cointeresat financiar, în mod constant pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcție în intervalul 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. „Din poziția de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecția societății de asigurări deținute în mod indirect de Carabulea Ilie și pentru a evita suspendarea autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficiențelor”, au mai arătat procurorii anticorupție.
Potrivit DNA, finanțatorul grupării infracționale constituite, Ilie Carabulea, l-a desemnat ca intermediar în relația cu Mîrzac Marian pe Mustățea Radu, care avea rolul de a comunica rezultatele demersurilor infracționale ale lui Mîrzac, precum și informații confidențiale obținute de la acesta din urmă.
Mîrzac, având calitate de membru al Consiliului de conducere al ASF și atribuții în sensul supravegherii și controlului legalității funcționării societăților de asigurări, a reușit să influențeze concluziile a două controale, să coopteze diverși funcționari cu funcții de conducere și execuție din cadrul ASF în grupul infracțional constituit și să divulge informații care nu erau destinate publicității în scopul favorizării societății de asigurări, susțin procurorii DNA.
DNA a mai arătat că, în perioada martie – aprilie 2013, un funcționar cu atribuții de conducere al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (devenită ulterior ASF), a ignorat concluziile unui raport de control întocmit de către funcționarii instituției care evidenția deficiențe grave la societatea de asigurări, nereguli ce ar fi impus obligatoriu o majorare de capital în cuantum de 15.000.000 euro și suspendarea autorizării de funcționare, până la remedierea deficiențelor.
Procurorii DNA au făcut, în 28 ianuarie, 17 percheziții în București și Sibiu, în acest caz, inclusiv la sediul central al Carpatica Asig din Sibiu.