Laura Codruța Kovesi a ridicat premiul „Speranța”, acordat de Societatea Timișoara

Laura Codruța Kovesi a ridicat premiul „Speranța, acordat de Societatea Timișoara
Publicat: 22/06/2018, 15:02
Actualizat: 02/10/2018, 15:17

Societatea Timișoara premiază, în fiecare an, instituții și personalități pentru promovarea democrației și a valorilor europene.

„Astfel, la 28 de ani de la lansarea Proclamației de la Timișoara, Societatea Timișoara reafirmă principiile și valorile în care a crezut și pentru care a luptat de la început. (…) Premiul se acordă Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, arăta Societatea Timișoara într-un comunicat.

Kovesi a primit un buchet de flori și a fost aplaudată minute în șir de cei prezenți la eveniment, la intrarea în clădire.

În discursul său, după ce i-a fost acordat premiul, șefa DNA a precizat că a acceptat invitația de a participa la eveniment din respect pentru Societatea Timișoara.

„Sunt onorată să primesc acest premiu în numele DNA și vă mulțumesc pentru cuvintele de apreciere la adresa activității noastre. Mesajul de mulțumire vine prin vocea mea din partea tuturor celor care lucrează în DNA: procurori, polițiști, specialiști, grefieri. Vă mulțumim pentru acest premiu, suntem onorați să-l primim. Am primit invitația de a participa la acest eveniment în urmă cu câteva săptămâni și tot atunci am acceptat să particip în primul rând pentru respectul pe care-l avem pentru Societatea Timișoara și apoi pentru titlul pe care acest premiu îl are – Speranța. Societatea Timișoara a fost mereu consecventă în a promova valorile democratice și statul de drept. Ceea ce apreciez împreună cu colegii mei este consecvența cu care au apărat și promovat un alt lucru: lupta cu oboseala și cu resemnarea celor care au renunțat să mai spere în adevăr și cinste. E un alt motiv pentru care azi am venit să particip la acest eveniment”, a afirmat Laura Codruța Kovesi.

De asemenea, în discursul său, șefa DNA a precizat că speră ca procurorii să rămână independenți, iar independența procurorilor, a sistemului judiciar și o legislație eficientă sunt vitale pentru a lupta cu infracționalitatea și cu corupția.

„Noi, procurorii, avem datoria de a respecta și de a căuta adeăvrul, de a ne face datoria respectând legea, de a fi onești în tot ceea ce facem. Vom continua să facem acest lucru și pe viitor. Sper ca împreună cu colegii mei, ca procurorii să rămână independenți. Sper să se păstreze stabilitatea instituțională și legislativă. Sper să avem în continuare legi pe care să le putem folosi și să ne facem treaba cât mai bine. Așteptările din partea societății în ceea ce privește activitatea noastră sunt ridicate, legitime și încercăm și continuăm să ne facem treaba cât mai bine în fiecare zi. Așa cum am spus de multe ori, independența procurorilor, independența sistemului judiciar și o legislație eficientă sunt vitale și sunt premizele fundamentale pentru a lupta cu infracționalitatea, dar și pentru a lupta cu corupția, și în special cu corupția la nivel înalt. Sperăm ca aceste lucruri să nu se schimbe. Vă mulțumesc pentru acest premiu și sper că orice moment dificil pe care-l va traversa instituția noastră sau societatea noastră, prin unitate și cu speranță să-l depășim”, a mai declarat Laura Codruța Kovesi.

Festivitatea de decernare s-a desfășurat în Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.

Premiul „Alexandra Indrieș” s-a dat scriitorului și jurnalistului Radu Vancu, premiul pentru jurnalism civic „Oscar Berger” jurnalistului Liviu Avram, premiul „Ion Monoran” istoricului și cercetătorului Mădălin
Hodor.

Premiul „Secera și ciocanul” s-a acordat liderilor coaliției de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal