Prima pagină » Știri » Laura Codruța Kovesi, despre CANDIDATURA la conducerea Parchetului European: „O să vedem care va fi DECIZIA, o să vedem cât de tare au fost INFLUENȚATE negocierile de evenimentele din ultima perioadă.”

Laura Codruța Kovesi, despre CANDIDATURA la conducerea Parchetului European: „O să vedem care va fi DECIZIA, o să vedem cât de tare au fost INFLUENȚATE negocierile de evenimentele din ultima perioadă.”

Laura Codruța Kovesi s-a prezentat, luni dimineață, la sediul Secției 18 de Poliție din Capitală, pentru a semna pentru controlul judiciar sub care a fost plasată de procurorii de la Secția de anchetare a magistraților în dosarul privind repatrierea lui Nicolae Popa.

În dosarul referitor la repatrierea lui Nicolae Popa din Indonezia, în 2011, Laura Codruța Kovesi este acuzată de mai multe fapte. De asemenea, fosta șefă DNA are mai multe interdicții, între care să nu mai lucreze la Parchetul General, să nu mai dea declarații în fața presei cu privire la dosarele în care este vizată și să nu părăsească țara.

La intrarea în sediul poliției, Laura Codruța Kovesi nu a dat declarații.

Fostul procuror-șef DNA este, în prezent, procuror la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Secția de investigare a infracțiunilor din Justiție i-a deschis un prim dosar Laurei Codruța Kovesi în decembrie 2018, după ce fostul deputat Sebastian Ghiță a acuzat-o că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară Nicolae Popa din Indonezia, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese definitiv condamnat la 10 ani și 4 luni de închisoare în dosarul FNI.

În această cauză, fostul procuror-șef DNA este urmărit penal pentru luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. Procurorul de caz al acestei cauze este Adina Florea.

Kovesi: Rămâne de văzut cât de tare au fost afectate negocierile pentru conducerea Parchetului European de evenimentele care i s-au întâmplat în ultima perioadă

„Nu știu ce se va avea în vedere atunci când se va negocia. O să vedem care va fi decizia, o să vedem cât de tare au fost influențate negocierile de evenimentele din ultima perioadă. Este greu să spunem de pe acum că se va întâmpla într-un fel sau altul”, a declarat Laura Codruța Kovesi, fiind solicitată să comenteze ce șanse mai are la conducerea Parchetului European, având în vedere că a fost pusă sub control judiciar.

Întrebată unde-și dorește să luceze în continuare având în vedere că are interdicție de a lucra în Parchetul General, Laura Codruța Kovesi a precizat că în Ministerul Public.

Laura Codruța Kovesi s-a prezentat, luni dimineață, la sediul Secției 18 de Poliție din Capitală, pentru a semna pentru controlul judiciar sub care a fost plasată de procurorii de la Secția de anchetare a magistraților în dosarul privind repatrierea lui Nicolae Popa.

În dosarul referitor la repatrierea lui Nicolae Popa din Indonezia, în 2011, Laura Codruța Kovesi este acuzată de mai multe fapte.

Fosta șefă DNA are mai multe interdicții, între care să nu mai lucreze la Parchetul General, să nu mai dea declarații în fața presei cu privire la dosarele în care este vizată și să nu părăsească țara.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?