Prima pagină » Știri » Laura Codruța Kovesi, discuție cu Tudorel Toader la Ministerul Justiției. Principalul punct de pe agenda discuțiilor dintre cei doi

Laura Codruța Kovesi, discuție cu Tudorel Toader la Ministerul Justiției. Principalul punct de pe agenda discuțiilor dintre cei doi

Laura Codruța Kovesi, discuție cu Tudorel Toader la Ministerul Justiției. Principalul punct de pe agenda discuțiilor dintre cei doi
Detalii pe Gândul.
Procurorul șef al DNA nu a făcut declarații când a ajuns la sediul ministerului. După întrevederea care a durat aproximativ două ore, Tudorel Toader a transmis că tema discuțiilor a fost Raportul MCV și că își menține părerea că acesta a fost unul pozitiv.
 
„Am avut o întrevedere de la 9 la 11 a Comisiei de punere în aplicare a celor 12 recomandări MCV. Ați văzut cine a intrat și cine a coborât de la Ministerul Justiției, au venit reprezentanții tuturor autorităților (cu rol în acest sens n.r.). Îmi mențin convingerea că raporul este unul pozitiv care arată că o recomandare e îndeplinită, credem că altele trei pot fi considerate îndeplinite, iar la celelalte 8 au constatat progrese. Am luat recomandare cu recomandare dintre cele 11, am văzut ce s-a realizat până în prezent, am discutat ce trebuie să facă fiecare autoritate în parte pentru îndpelinirea fiecăreia dintre aceste recomandări”, a declarat ministrul Tudorel Toader. 

Comisia Europeană a publicat recent raportul privind progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției, anunțând că Sofia a progresat în privința recomandărilor, dar există reforme întârziate în lupta împotriva corupției.

Deși raportul concluzionează că „niciunul dintre criteriile de referință nu este îndeplinit în mod satisfăcător, Comisia Europeană consideră că, având în continuare o îndrumare politică și o hotărâre pentru avansarea reformelor, Bulgaria ar trebui să poată îndeplini recomandările rămase și, prin urmare, referințele MCV în viitorul apropiat”.

Potrivit celui mai nou raport, privind reforma judiciară și combaterea corupției, în contextul Mecanismului de Cooperare și de Verificare (MCV) instituit în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, țara noastră a „realizat progrese în privința unora dintre aceste recomandări; este vorba, în special, despre recomandarea de a institui un sistem pentru verificarea conflictelor de interese din domeniul achizițiilor publice (PREVENT), care a fost pusă în aplicare în mod satisfăcător. Comisia constată, de asemenea, că s-au înregistrat progrese și în privința altor recomandări, sub rezerva aplicării lor în practică. În același timp, Comisia constată că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenței sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare”, se arată în raport.

Totodată, comisia nu poate încă să concluzioneze că obiectivele de referință ale MCV sunt, în acest moment, îndeplinite în mod satisfăcător, „deși datorită progreselor înregistrate unele obiective se apropie de acest stadiu. Comisia rămâne de părere că, printr-o cooperare loială între instituțiile statului, printr-o orientare politică ferm ancorată în realizările trecutului și prin respectarea independenței sistemului judiciar, România va putea, în viitorul apropiat, să pună în aplicare recomandările restante și, prin urmare, să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele de referință ale MCV”.

Comisia Europeană anunță că o nouă evaluare va avea loc la finalul anului 2018.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?