Lecția pe care o dau populațiile indigene din Amazon lumii întregi: Cum au reușit să conserve pădurile timp de sute de ani

Pădurea amazoniană, cea mai mare și mai biodiversă pădure tropicală din lume, care se întinde pe nouă țări și peste 3,7 milioane de kilometri pătrați, era considerată cândva de către erudiți drept un spațiu sălbatic neîmblânzit, nealterat și curat. Cu toate acestea, pădurea tropicală amazoniană a fost de-a lungul timpului „terenul” multor populații  indigene. În ultimele decenii, cercetătorii au găsit dovezi ale numeroaselor moduri, încă din preistorie, prin care popoarele indigene „au modelat” compoziția pădurilor și diversitatea acesteia, precum și plantele native domesticite.

Amprenta pe care și-au lăsat-o oamenii îna mai multe regiuni este un aspect incontestabil. Agricultura, digurile, drumurile, schimbările din compoziția solului și imensele lucrări terestre geometrice numite geoglife sunt dovezi ale numeroaselor moduri în care grupurile indigene au avut un impact semnificativ, relatează smithsonianmag.com.

Oamenii au avut un impact redus în anumite regiuni din Pădurea Amazoniană

Cu toate acestea, este din ce în ce mai evident faptul că, în unele regiuni, de mii de ani și până în prezent, locuitorii nativi ai pădurii tropicale au folosit pădurile în moduri care nu le-au schimbat prea mult, lăsând în urmă întinse suprafețe de pământ puțin modificate – fără defrișări forestiere și nici terenuri agricole – ceea ce indică faptul că într-o epocă antropogenă, oamenii au avut un impact redus asupra acestor regiuni îndepărtate pentru o perioadă de până la 5.000 de ani.

Un nou studiu, publicat în revista Proceeding of the National Academy of Science și condus de un cercetătorul Dolores Piperno, demonstrează că, de-a lungul mileniilor, o regiune a pădurii tropicale din vestul Amazonului nu prezintă dovezi ale modificării semnificative a societăților indigene.

Probele au fost colectate din zone cunoscute drept „tierra firme”

În studiu au fost analizate fitolitii, corpurile microscopice de silice lăsate în urmă de plantele neotropicale după se veștejesc, pentru a determina ce tipuri de plante au crescut în diferite perioade, precum și cărbunele pentru identifica folosirea focului. Cercetătorii care lucrează în regiunea îndepărtată Putumayo din nord-estul statului Peru, au colectat probe de sol din trei locuri din zonele interfluviale, pădurile situate departe de râuri și afluenții majori, cunoscute sub numele de „tierra firme”.

„Au existat o serie de studii făcute de noi înșine și de alții în aproximativ ultimul deceniu, indicând puține modificări făcute de om asupra acestor păduri interfluviale din Amazonia vestică și centrală în timpul preistoriei. Deci, aceste dovezi se adaugă la celelalte”, explică arheobotanistul Dolores Piperno, de la Muzeul Național de Istorie Naturală Washington DC și Smithsonian Tropical Research Institute din Panama, care a condus cercetarea.

Cea mai mare parte a locurilor în care au locuit oameni și modificările documentate până acum sunt cele din jurul râurilor și afluenților acestora, unde solurile pentru cultivarea plantelor și agricultură sunt mai fertile și vânatul este mai ușor de găsit și capturat.

Ce au descoperit cercetătorii

Comunitățile indigene care trăiesc de-a lungul acestor maluri ale râului practică astăzi agricultura de subzistență în chacras – petecuri de pământ destinate cultivării hranei – și au grădini, pescuiesc și vânează animale precum pecariile și paca și adună produse necultivate din pădurile din jur pentru hrană, medicamente și alte utilizări.

„Populațiile indigene de astăzi și probabil în trecut locuiau și exploatau pădurile riverane la doar câțiva kilometri distanță de locul unde ne-am făcut munca”, spune Piperno. Dar pădurile din apropiere, care sunt situate în interiorul țării, „păreau să fi fost mult mai puțin afectate”.

Dolores Piperno spune că acest studiu oferă o perspectivă cheie despre cum să protejăm mai bine aceste ecosisteme. Incendiile din 2019, care au devastat aproape 4.800 de kilometri pătrați de pădure tropicală și care au fost exacerbate de efectele schimbărilor climatice, au arătat din nou fragilitatea ecosistemelor amazoniene și anecesitatea unei acțiuni mai eficiente pentru a le menține.

„Indigenii au jucat întotdeauna un rol foarte important în utilizarea durabilă a pădurii și conservarea biodiversității și ar trebui să fie în continuare puncte centrale pentru aceasta, mai ales datorită cunoașterii profunde a pădurii și a relevanței acesteia în viața lor de zi cu zi”, susține specialistul.

Medotele folosite de oamenii de știință

Acest studiu a început acum cinci ani, când coautorii lui Piperno, Nigel CA Pitman, Juan Ernesto Guevara Andino, Marcos Ríos Paredes și Luis A. Torres-Muntenegru, au vizitat zona neexplorată situată între malurile râurilor Putumayo și Algodón, o pădure caracterizată de păduri tierra firme, turbării și mlaștini de palmieri. Cercetătorii au efectuat o eșantionare intensivă a unei zone din cele trei locuri în care au campat, Quebrada Bufeo, Medio Algodón și Bajo Algodón, folosind un instrument care poate ajunge până la o adâncime de aproape un metru. De asemenea, au realizat un inventar botanic, analizând 1.300 de specii de plante și 550 de specii de copaci.

Probele de sol au fost trimise înapoi în Statele Unite și Amsterdam la Piperno și ecologiștii Crystal McMichael și Britte Heijink, alți doi co-autori ai lucrării. Piperno a efectuat analiza fitolitului, în timp ce McMichael și Heijink au făcut analiza cărbunelui.

Prin documentarea istoriei vegetației și a incendiilor, cercetătorii ar putea înțelege mai bine nivelul impactului uman asupra pădurii în ultimii 5.000 de ani. S-au efectuat analize de fitolit și cărbune pe cele zece probe de sol colectate. Fitolitii sunt folosiți pentru a identifica diferite tipuri de vegetație tropicală, iar fragmentele de cărbune sunt dovezi ale incendiilor care au avut loc în zonă.

„Fitolitii documentează foarte multe flori tropicale importante, de la buruieni și alte plante asociate cu prezențele umane și tulburări până la diferite tipuri de vegetație împădurită”, spune Piperno, care a fost pionierul dezvoltării procedurilor pentru studiile arheologice și de istorie vegetativă ale fitolitilor.

Fitoliții și cărbunele, analizate în laboratoare din SUA

De-a lungul carierei sale, a lucrat pe larg analizând aceste microfosile de plante în situri arheologice din locuri precum tropicul Amazonului și al Americii Centrale, subliniind importanța lor ca instrumente pentru a înțelege mai bine istoria domesticirii culturilor și a agriculturii timpurii.

„[Fitolitii] sunt foarte durabili și pot fi găsiți acolo unde alte rămășițe de plante sunt absente sau slab conservate. [Ei] singuri sau cu alte rămășițe vegetale, cum ar fi boabele de polen și amidon, au fost utilizate într-o mare varietate de studii, adesea pentru a înțelege mai bine ce specii au folosit oamenii în trecut”, spune Daniel Sandweiss, geoarheolog al departamentului de antropologie și al Institutului pentru schimbări climatice de la Universitatea din Maine, care nu a fost implicat în studiu.

Analiza fitolitilor a indicat că nu a existat nicio influență umană detectabilă asupra diversității speciilor de plante și copaci din aceste zone. Asta înseamnă că nu au existat creșterii ale culturilor, spre deosebire de zonele actuale ale așezărilor umane de-a lungul râurilor din apropiere, unde se cultivă mai multe plante, precum porumbul, dovleceii și diverși pomi fructiferi.

Indicii ale unor incendii care nu au avut impact asupra regiunii

Incendiile naturale sunt rare în această regiune din cauza precipitațiilor frecvente; incendiile ar fi fost cel mai probabil declanșate de oameni pentru a curăța zone pentru agricultură sau pentru tabere sau sate. Cantitățile de cărbune au arătat că focurile au avut loc rareori și au fost intermitente între cele trei locuri de campare, indicând faptul că, de-a lungul a sute de ani, incendiile provocate de oameni nu au avut niciun impact asupra vegetației din regiune.

Nu s-au găsit alți indicatori ai așezărilor umane, cum ar fi ceramica, uneltele din piatră și terra preta sau terra mulata (pământ întunecat sau maro) – soluri distincte amazoniene întunecate realizate de activitățile umane, care conțin deseori rămășițe de artefacte, cărbuni și alte elemente.

Piperno spune că studiul evidențiază importanța cercetărilor paleoecologice, arheologice, antropologice, ecologice și botanice integrate, pentru a înțelege mai bine moștenirile preistorice ale societăților amazoniene. Ea subliniază că cercetătorii intenționează să facă mai multă muncă în aceste regiuni îndepărtate de tierra firme, care cuprind mai mult de 90% din suprafața terestră a pădurii tropicale amazoniene.

Populații indigene, esențiale în conservarea pădurii

Pe lângă faptul că ne oferă o înțelegere mai profundă a modului în care societățile din Amazon au coexistat cu pădurea tropicală, studiul are o semnificație suplimentară.

Mai simplu spus, popoarele indigene joacă un rol cheie în protejarea acestor ecosisteme. În lucrare, autorii menționează relația de colaborare pe care au stabilit-o cu unele dintre comunitățile indigene din regiune pentru eforturile de conservare și evidențiază importanța unor studii ulterioare de acest fel și includerea societăților indigene actuale în dezvoltarea unor politici de mediu puternice.

„Este important să includem popoarele indigene moderne în eforturile de conservare și durabilitate”, spune Piperno.

„Acest studiu arată că practicile agricole indigene au gestionat în mod durabil biodiversitatea naturală a pădurii timp de milenii”, spune Sandweiss, un savant al efectelor schimbărilor climatice asupra dezvoltării culturale.