Legea achizițiilor publice va fi modificată de urgență. Propunerea lui Robert Negoiță: „De ce unii să cumpere același pix cu doi lei, iar alții cu cinci lei?”
„Nu știu cum ar trebui să arate pentru că nu sunt eu specialist în achiziții publice, dar luna aceasta vom veni cu o lege a achizițiilor publice, luna aceasta”, a spus ministrul, înainte de ședința Biroului Permanent Național al PSD.
Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a declarat, la rândul lui, că propune ca noua lege a achizițiilor publice să fie „pe model german”.
„De regulă, lucrurile trebuie să fie cât mai flexibile, cât mai puțin interpretabile și cât mai transparente. (…) Germania are mai multe landuri și are mai multe sisteme de achiziție. Noi am dat modelul austriac (cu – n.r.) o unitate centralizată de achiziții publice. Aceasta trebuie să dea tonul. De ce unii să cumpere același pix cu doi lei, iar alții cu cinci lei? Să fie o unitate centralizată, care să nu fie obligatorie”, a spus alt vicepreședinte al ,Robert Negoiță, care este și președintele Asociației Municipiilor din România.