Legea care îi obligă pe torționari să-și despăgubească victimele, avizată de CSM

Publicat: 19 09. 2013, 15:20
Actualizat: 15 07. 2016, 03:39

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, în ședința de joi, proiectul de lege privind pensile torționarilor comuniști.

Proiectul de lege a fost propus spre avizare în Plenul Consiliului Superior al Magistraturii după suplimentarea ordinii de zi a ședinței de joi.

Plenul CSM a avizat favorabil ultima variantă a proiectului de lege, respectiv cea care prevede despăgubiri între 25 și 70 la sută.

Torționarii condamnați definitiv pentru faptele comise în 1945-1989 vor fi obligați să plătească victimelor despăgubiri între 25 și 70 la sută din venitul lor lunar, iar durata plății va fi stabilită la cinci ani, potrivit unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern.

În forma inițială, proiectul prevedea că torționarii condamnați definitiv pentru faptele comise în perioada 1945-1989 vor fi obligați să plătească victimelor despăgubiri între 25 și 50 la sută din venitul lor lunar, durata plății acestora urmând să nu fie mai mică de doi ani.

„În legătură cu pensiile torționarilor, să trimitem astăzi legea spre Parlament. Sunt două cazuri, poate că o să fie mai multe, e târziu, dar e important, mai bine mai târziu și vreau să luăm această măsură”, a spus Ponta miniștrilor în ședința de guvern.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiției să pregătească adoptarea în Guvern a legii pentru eliminarea pensiilor speciale ale torționarilor comuniști, precizând că pensiile vor fi puse într-un fond special și doar cei achitați de instanță le vor putea primi înapoi.

În vederea garantării executării obligației de plată a despăgubirilor, procurorul sau, după caz, instanța de judecată va dispune poprirea asupra veniturilor lunare ale persoanei condamnate, în condițiile Codului de procedură penală.

Anterior, premierul afirma că Guvernul își „asumă riscul” de a emite o ordonanță de urgență prin care pensiile speciale ale torționarilor comuniști vor fi reduse, dar a precizat că decizia nu poate fi luată în lipsa unui „suport” juridic din partea Parchetului.

Conform datelor prezentate de autorități, pensiile torționarilor comuniști se ridică până la 6.000 de lei, în condițiile în care unele victime ale acestora primesc pensii de 600 de lei.

În aprilie, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecințe de natură penală comise de 35 de angajați ai Direcției Generale a Penitenciarelor, în urma exercitării funcțiilor în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc pe teritoriul României. Totodată, IICCMER informa atunci că a intrat în posesia datelor de identificare, a numelor și adreselor exacte ale acestor persoane.

În 30 iulie, IICCMER a sesizat Parchetul privind activitatea locotenentului colonel (r.) Alexandru Vișinescu din perioada în care a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv din 1956 până în 1963.

Parchetul instanței supreme anunța, în 3 septembrie, că Alexandru Vișinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deținuții politici la rele tratamente, bătăi și alte violențe, i-a lipsit de hrană, medicamente și asistență medicală.

Miercuri, Institutul a solicitat Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale a lui Ion Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, pentru genocid, acesta fiind al doilea caz de torționar prezentat, după Alexandru Vișinescu.

Catalina Cocolos, catalina.cocolos@mediafax.ro