Legea care interzice spațiile comerciale în clădirile cu risc seismic, promulgată de Klaus Iohannis
Legea modifică Ordonanța Guvernului 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente și a fost inițiată de senatorii PSD Darius Vâlcov și Mihai Fifor în anul 2014. Inițial, legea prevedea doar sancțiuni pentru operatorii care nu urgentează lucrările de consolidare în astfel de spații, însă, potrivit unui amendament depus în Senat, a fost introdusă și respectiva interdicție.
Astfel, legea prevede interzicerea organizării și desfășurării de activități permanente și/sau temporare în spațile „care implică aglomerări de persoane până la finalizarea lucrărilor de intervenție realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a construcției existente”.
Spațiile la care face trimitere legea sunt spații publice cu altă destinație decât cea de locuință, respectiv „spațiile realizate în scopul desfãșurării de activități care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziții, de lectură, spații pentru comerț, structuri turistice de cazare și alimentație publică și prestări de servicii, asistență socială și medicală, administrație publică și altele asemenea, indiferent dacă aceste spații sunt rezultatul concepției inițiale a construcției ori, după caz, al unor amenajări ulterioare”.
Legea a fost adoptată în Parlament pe 10 octombrie și trimisă președintelui Iohannis la promulgare.
După tragedia din clubul Colectiv, Coaliția Națională pentru Modernizarea României i-a solicitat președintelui promulgarea acestei legi de urgență.
Printr-un comunicat de presă, Coaliția Națională pentru Modernizarea României a transmis că solicită promulgarea legii privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populației, proiect de lege aprobat deja de către Parlament și care prevede interzicerea organizării de evenimente în spații care au risc seismic ridicat sau care nu au fost consolidate, cum ar fi Centrul Vechi al Bucureștiului.
De asemenea, CNMR solicită Guvernului realizarea unui control la nivelul tuturor cluburilor, barurilor, restaurantelor, cafenelelor și altor spații publice care au obligația de a avea un sistem de avertizare și stingere a incendiilor și prezentarea unui raport public privind situația exactă a spațiilor care dețin acest sistem, precum și a măsurilor luate în cazul acelor spații care nu dețin sistemul menționat.
Reprezentanții Coaliției mai cer interzicerea activităților comerciale (cluburi, baruri, restaurante, etc) în subsolurile clădirilor.