Prima pagină » Știri » Legea care prevede înregistrarea datelor utilizatorilor de cartele prepay a ajuns în Senat. Ce decizie au luat senatorii

Legea care prevede înregistrarea datelor utilizatorilor de cartele prepay a ajuns în Senat. Ce decizie au luat senatorii

Legea care prevede înregistrarea datelor utilizatorilor de cartele prepay a ajuns în Senat. Ce decizie au luat senatorii
Senatorii au respins, joi, în urma cererii de reexaminare transmisă de Curtea Constituțională, una dintre "legile Big Brother", respectiv cea care prevede înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite, precum și colectarea și stocarea datelor acestora.

Legea pentru modificarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice a fost retrimisă Parlamentului spre reexaminare ca urmare a faptului că judecătorii Curții Constituționale au declarat actul normativ neconstituțional în ansamblul său.

Potrivit formei legii trimise spre promulgare, se propunea înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite, precum și colectarea și stocarea datelor acestora.

În cazul utilizatorilor de internet, legea stipula că datele acestora vor fi stocate pe o perioadă de șase luni de la data reținerii acestora.

Curtea Constituțională a fost sesizată, în iulie 2014, de Avocatul Poporului, și a admis obiecția de neconstituționalitate, apreciind că acest demers legislativ prin care datele cu caracter personal urmează a fi reținute, în mod continuu, timp de șase luni de la momentul generării acestor informații, „ar aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice, precum și principiului proporționalității”.

Potrivit expunerii de motive, proiectul viza „stabilirea unui cadru juridic clar, bine definit în domeniul luptei împotriva criminalității organizate și în special a formelor sale grave ori cu caracter transfrontalier, precum și a actelor de terorism”.

„Cartelele preplătite au un regim juridic diferit de cel al utilizatorilor serviciilor de comunicații electronice furnizate pe bază de abonament, fapt care face dificilă identificarea utilizatorilor de cartele preplătite în cazul activităților efectuate pentru desfășurarea cercetării penale ori pentru cunoașterea, prevenirea și contracararea riscurilor ori amenințărilor la adresa securității”, se arată în expunerea de motive a proiectului inițiat de Guvern.

Guvernul arăta că, în prezent, piața de telefonie mobilă din România este dominată de clienții de tip prepay, care reprezintă aproximativ 67% din numărul total de utilizatori ai serviciilor de comunicații mobile.

Senatul, care este primă Cameră sesizată, a adoptat raportul de respingere propus de comisia sesizată în fond cu voturi 93 de voturi „pentru” și două voturi „împotrivă”. Legea va merge la Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Citește și