Legea de organizare a orelor de educație fizică în învățământul primar, trimisă la reexaminare
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis vineri, 25 octombrie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011″, arată un comunicat emis vineri de Administrația Prezidențială.
Potrivit cererii adresate președintelui Camerei Deputaților, legea prevede introducerea unor noi dispoziții referitoare la organizarea orelor de activități psihomotrice și, respectiv, a celor de educație fizică pentru elevii din sistemul românesc de învățământ de nivel antepreșcolar și primar.
„Astfel, prin noua reglementare se precizează că elevii din unitățile de educație timpurie antepreșcolară vor beneficia de două ore de astfel de activități pe săptămână. În ceea ce privește învățământul primar, legea prevede ca, în situația în care orele de educație fizică nu pot fi predate de cadre didactice de specialitate, acestea să fie predate de către profesorii pentru învățământul primar”, mai arată comunicatul.
Președintele consideră că sintagma „nu pot fi predate de cadre didactice de specialitate” este lacunară, „întrucât nu se precizează care sunt cauzele pentru care aceste ore de educație fizică nu pot fi predate de către cadrele didactice de specialitate”.
Klaus Iohannis transmite că prevederile legale, în această formă, ar putea reduce numărul de posturi deținute de profesori de specialitate la disciplina educație fizică.
„De aceea, apare ca necesară stabilirea expresă a situațiilor care pot determina imposibilitatea predării orelor de educație fizică de către personalul didactic de specialitate, aceasta cu atât mai mult cu cât legea poate avea implicații asupra calității orelor de educație fizică, prin prisma experienței cadrului didactic, cât și asupra numărului de posturi, a încadrării și titularizării profesorilor de educație fizică. Practic, implementarea acestor prevederi ar putea conduce la reducerea numărului de posturi didactice la disciplina educație fizică, predate de profesori de specialitate. De asemenea, considerăm că, anterior implementării unor asemenea măsuri, se impune și realizarea unei evaluări de impact asupra aplicării prevederilor legii, atât în ceea ce privește corpul profesoral, cât și referitor la asigurarea calității actului educațional și siguranței elevilor la nivelul învățământului primar”, potrivit cererii de reexaminare.