Prima pagină » Știri » Legea manualului a trecut de Camera Deputaților. Proiectul prevede câte trei variante pentru fiecare materie

Legea manualului a trecut de Camera Deputaților. Proiectul prevede câte trei variante pentru fiecare materie

Legea manualului a trecut de Camera Deputaților. Proiectul prevede câte trei variante pentru fiecare materie
Detalii în articol

„S-a lucrat cu foarte multă aplicație și cu foarte multă seriozitate și cu încercarea de a definitiva ceea ce a venit spre noi. De comun acord cu domnul ministru (al Educației -n.r.) am stabilit că vor fi între minimum două și trei variante. Vreau să risipim această temere a manualului unic, care ar fi fost un risc îngrozitor de a avea o singură variantă, având în vedere cât de diverse sunt comunitățile și colectivele de elevi. S-a mers pe păstrarea posibilității de a alege, de a respecta și personalitatea profesorului”, a explicat Camelia Gavrilă, în cadrul evenimentului de lansare a programului educațional CRED.

Ținând cont că a trecut de Camera Deputaților, legea manualului va ajunge în Comisia de Învățământ din Senat, care este for decizional, acolo unde este posibil să sufere alte modificări, dar care trebuie să ofere varianta finală până luna viitoare.

„Ce va adăuga Comisia din Senat și care vor ideile, în așa fel încât, să nu intrăm într-un disconfort legat de bicameralism și dificultate de realizare, cu siguranță, se va îmbunătăți varianta pe care noi o propunem, mergând pe principiul de a asigura și o unitate în tot acest haos, pe care l-am tot trăit al manualelor, dar și cu respect față de clasă și față de profesor”, a explicat Gavrilă.

Ministrul Educației, Valentin Popa, a precizat că nu la toate materiile vor exista trei variante și că este posibil să avem discipline doar cu un singur manual propus.

„Vom accepta spre editare până la trei manuale, astfel, profesorul să poate alege o variantă din cele trei. Sigur că nu la toate disciplinele vom avea cele mai bune trei manuale. Acolo unde vor exista două variante, vor exista două variante, acolo unde va fi o variantă, va fi doar o variantă. În anii din urmă, au fost situații când nici măcar acea singură variantă nu a existat, situații, în special la manualele pentru minorități”, a spus Valentin Popa.

Întrebat dacă această lege va fi gata, astfel încât elevii să aibă pe bănci toate manualele la începutul anului școlar, ministrul Educației a răspuns: „Asta este sarcina oricărui ministru să aducă manualele pe băncile elevilor la timp”.

Autor

Citește și