Prima pagină » Știri » Legea pentru combaterea risipei alimentare, promulgată. Ce se va întâmpla cu alimentele aproape de termenul de expirare

Legea pentru combaterea risipei alimentare, promulgată. Ce se va întâmpla cu alimentele aproape de termenul de expirare

Legea pentru combaterea risipei alimentare, promulgată. Ce se va întâmpla cu alimentele aproape de termenul de expirare
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind diminuarea risipei alimentare, care prevede ca alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, să fie donate către orfelinate, cămine de bătrâni, spitale sau fundații.

Legea privind diminuarea risipei alimentare prevede că „direcționarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, provenite din donații sau sponsorizări, se face către operatorii din sectorul agroalimentar prevăzuți la art. 2 alin. (2) lit. c), acestora fiindu-le interzisă comercializarea în orice mod a alimentelor către alți operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final”.

Operatorii economici din domeniul agroalimentar pot oferi către asociații, fundații și întreprinderi sociale, alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, conform prevederilor art. 2 alin. (2) și alin. (1) al prezentului articol, contra unei sume maxime de 3% + TVA din prețul de achiziție, în cazul comercianților, și de 3% + TVA din prețul de producție, în cazul producătorilor și procesatorilor, potrivit legii promulgate de președintele Klaus Iohannis.

Transferul alimentelor către entitățile înregistrate la ANSVSA, se face în baza unui contract de donație sau sponsorizare.

Asociațiile și fundațiile prevăzute pot comercializa alimentele oferite cu maximum 25% + TVA din prețul de achiziție, în cazul preluării de la comercianți, respectiv cu maximum 25% + TVA din prețul de producție, în cazul preluării de la producători sau procesatori, potrivit sursei citate.

Amenzile contravenționale aplicate pentru încălcarea prevderilor legale sunt între 1.000 și 10.000 de lei.

Legea intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Inițativa legislativă i-a aparținut deputatului PNL Florin Alexe și este semnată de 52 de deputați și senatori, mare parte de la PNL, dar și de la UDMR și grupul minorităților, altele decât cea maghiară.

Autor

Citește și