Prima pagină » Știri » Legea privind amplasarea radarelor în locuri vizibile pe drumurile publice, atacată de Iohannis la CCR

Legea privind amplasarea radarelor în locuri vizibile pe drumurile publice, atacată de Iohannis la CCR

Legea privind amplasarea radarelor în locuri vizibile pe drumurile publice, atacată de Iohannis la CCR
Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, miercuri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care este interzisă amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile.

Șeful statului a trimis, miercuri la CCR, o obiecție de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Anterior, legea a mai fost contestată la CCR de președintele Iohannis iar judecătorii au decis că este neconstituțională.

Pe 4 iunie, Parlamentul a transmis președintelui, pentru promulgare, legea, ca urmare a procedurii de reexaminare.

„Ținând cont de faptul că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 684/2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 18 ianuarie 2019) și având în vedere că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare și excedează limitelor deciziei menționate, considerăm că Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (2) și (4) din Constituție”, arată sesizarea președintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, Mediafax.

Șeful statului transmite că Parlamentul a eliminat unele texte și a operat modificări fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate.

„Examinând legea adoptată de Parlament în forma în care aceasta a fost retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea criticată au fost eliminate deși acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate și nici al controlului de constituționalitate, iar altele au fost modificate deși acestea nu au fost declarate neconstituționale și nu corespund vreunei necesități de recorelare cu celelalte dispoziții ale legii”, mai arată Klaus Iohannis în textul sesizării.

Forma anterioară controlului de constituționalitate prevedea: „Constatarea contravențiilor cu privire la faptele care încalcă dispozițiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Foto: Mediafax Foto

CCR a constatat că: „dispozițiile art. 109 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată – potrivit cărora constatarea contravențiilor cu privire la faptele care încalcă dispozițiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției – nu încalcă standardele de claritate și previzibilitate a legii, ce reprezintă o cerință de rang constituțional, astfel că nu aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție privind principiul legalității. Chiar dacă dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 și lit. d) pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc, pentru toate contravențiile săvârșite prin încălcarea limitelor legale de viteză, că depășirea vitezei maxime admise este «constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic», aceasta nu înseamnă că textul de lege criticat nu este clar și previzibil.”

În procedura reexaminării, Parlamentul a modificat textul legii astfel: „(3) Constatarea contravențiilor cu privire la faptele care încalcă dispozițiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Președintele României mai constată că Parlamentul a operat completări asupra acestui text de lege, deși acesta a fost declarat constituțional de CCR.

„Cu toate că aceste prevederi au făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr. 684/2018 că acestea sunt constituționale în raport cu criticile formulate, așadar modificarea acestor dispoziții s-a făcut cu depășirea limitelor deciziei Curții Constituționale. Prin urmare, în cazul de față, ca efect al depășirii de către Parlament a limitelor reexaminării, dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție au fost încălcate”, potrivit sesizării.

De asemenea, potrivit Deciziei CCR nr. 33/2018, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale decât cele constatate ca fiind neconstituționale numai dacă acestea sunt legate cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar al legii.

Șeful statului mai semnalează și faptul că aceleași critici sunt aplicabile și în ceea ce privește modul în care s-au pus de acord cu decizia dispozițiile articolului unic, cu referire la modificarea alin. (4) al art. 109 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002, din legea în forma anterioară controlului de constituționalitate.

Acesta prevedea: „(4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere și care sunt poziționați vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive, conform alin. (1)”.

Curtea a constatat că „formularea dispozițiilor art. 109 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea criticată, este clară, întrucât poziționarea vizibilă se referă la autovehiculele pe care se instalează dispozitivele destinate măsurării vitezei, fără ca vizibilitatea autovehiculelor respective să fie raportată în vreun fel la distanțele de 500-1.000 m față de radar (în cazul amplasării dispozitivelor radar în localitate), respectiv de 2.000-4.000 m (în cazul amplasării acestora în afara localității), aceste distanțe fiind prevăzute, în mod expres, de legea criticată cu privire la postarea panourilor de atenționare privind prezența dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staționare sau pe suporții amenajărilor rutiere, precum și a dispozitivelor radar tip pistol”.

În procedura reexaminării, Parlamentul a modificat textul alin. (4) al art. 109 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002, în sensul următor: „(4) Constatarea contravențiilor cu privire la faptele care încalcă dispozițiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.” (4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive, conform alin. (l) și care nu sunt amplasate în locuri vizibile”.

De asemenea, în legea criticată lipsesc dispozițiile cuprinse la articolul unic referitoare la modificarea alin. (5) și (12) ale art. 190 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior deciziei CCR.

Legea prevedea: „(5) Autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staționar sau în mișcare. (12) Pentru amenzile contravenționale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege”.

Curtea obliga Parlamentul să reexamineze dispozițiile legii în limitele deciziei.

„Învederăm că prevederile alin. (5) și (12) ale art. 190 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 nu au făcut nici obiectul sesizării de neconstituționalitate a Președintelui României și, evident, nici al controlului de constituționalitate. Așadar eliminarea acestor dispoziții s-a făcut cu depășirea limitelor deciziei Curții Constituționale. Prin urmare, în cazul de față, ca efect al depășirii de către Parlament a limitelor reexaminării, dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție au fost încălcate”, mai notează Iohannis.

Camera Deputatilor a adoptat decizional, pe 14 mai, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice, cu 186 voturi „pentru” și 21 „împotrivă”.

Deputații au votat Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.684 din 6 noiembrie 2018.

La data de 27 iulie 2018, Președintele României a formulat o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, solicitând instanței constituționale să constate că Parlamentul a adoptat această lege cu nerespectarea dispozițiilor consacrate de art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 22 alin. (1) din Legea fundamentală.

Citește și