Legendele și plăcerea poveștilor își găsesc sărbătoarea la Sulina în Parastasul Piraților Nepomeniți

Oricine ajunge în cel mai estic punct al României (29°39′10″E), fie că străbate labirintul canalelor din Delta Dunării sau că parcurge brațul îngust al Sulinei, se trezește prins în ritmul unui spațiu în care legendele și curgerea unei lentori împrumutate din spectacolul final al fluviului la vărsarea în mare se împletesc să scape de reperele documentare.

„Ai să vezi acum unul din cele mai grandioase spectacole din natură. Observă culoarea apei. Două nuanțe bine distincte. Suntem în largul mărei, dar plutim deja în apele Dunărei. Vezi, toată suprafața‑i albastră până la orizont, și numai în direcția spre care navigam e o bandă lată cafenie, care taie oglinda mărei.

Asta‑i apa dulce, mâloasă, a fluviului care trece peste apa sărată și limpede a mărei. fără să se amestece încă. Două domenii, două puteri formidabile ale naturei se întâlnesc aci sub ochii noștri. Fluviul dominator, care n‑a cunoscut stavile în cale, și nici o forță nu l‑ar fi putut opri, nu‑și întrerupe cursul, continuă încă în larg, până ce‑și pierde apa și numele în mare.

Aci dispare personalitatea Dunărei… după ce a înghițit apa a 130 râuri, a scăldat șapte țări și cincizeci de orașe, tăind în diagonal Europa.

Așa sfârșește, ca o ființă însuflețită, bătrânul Danubius pe care antichitatea îl diviniza, socotindu‑l fluviu sacru, fluviu rege. Rinul e romantic, Dunărea e Clasică, eternă… „, povestește un personaj închipuit de Jean Bart în capitolul VI din „Europolis”, romanul din 1933.

O parte dintre legendele pe urmele cărora pornesc și astăzi cei care ajung la Sulina vin din această carte, altele s-au dezvoltat în timp, trecute de la povestitor la povestitor.

Și cei care spun că pirații nu au existat și cei cărora li se aprind ochii de pasiune când dau peste formula „Republica piraților de Dunăre-Sulina kesar-krăiască” pe coperta unei cărți de Tudose Tatu, găsesc oricând puncte de sprijin pentru reveria lor. Pentru că, și dacă nu le crezi, poveștile rămân în funcțiune la Sulina.

Un grup de prieteni a anunțat sâmbătă, 18 mai 2019, a doua ediție a Parastasului Piraților Nepomeniți. O poveste care a început la prânz în Cimitirul multietnic cunoscut și drept „Cimitirul Comisiunii Europene a Dunării” din Sulina și s-a încheiat pe plajă, la malul mării, la Filipka.

În 2018, evenimentul a luat forma unei croaziere prin „cele mai fermecătoare locuri din Deltă, urmată de un dezmăț culinar cu preparate pescărești, așa cum le-ar fi plăcut piraților să se ospăteze, condimentat cu program artistic tematic și continuat cu o petrecere de pomină la clubul exotic de pe plajă”, după cum anunțau organizatorii.

Totul a pornit de la imaginea pietrei de pe mormântul lui Ghiorghios Kontoguris, care poartă din 1871 simbolul cunoscut al piraților: craniul suprapus pe două oase încrucișate. Cimitirul este cunoscut și pentru că în perimetrul său sunt îngropați oameni din peste 20 de naționalități, creștin-ortodocși, catolici, protestanți, dar și musulmani sau evrei, soldați care și-au pierdut viața în războiul Crimeii, angajați ai Comisiunii Europene a Dunării (1856 – 1938) și chiar prințesa Ecaterina Moruzi.

După ce turiștii și localnicii s-au adunat în fața micii biserici din cimitir și vocile preoților au pomenit morții uitați din gropile răspândite în colțurile dedicate fie creștinilor protestanți, catolici, ortodocși de rit nou sau vechi, musulmani și evrei, mulți au pornit în grupuri prin cimitir, conduși de copii din Sulina care știau să povestească cine și unde e îngropat. Și atunci când nu știau, inventau sau amestecau poveștile. „Ghiorghios Kontoguris a fost cel mai cunoscut pirat”, povestea Alex celor strânși în jurul său. „a fost și bun și rău. A murit când vasul lui s-a lovit de stânci. Se îndrăgostise de prințesă și acum sunt amândoi îngropați aici”, spunea elevul de clasa a V-a legând două fire din istoria locală care în realitate vin din momente istorice diferite.

„Portul Sulina era pe timpul Turcilor un cuib de pirați, Greci și Maltezi, cari înșelau vasele de pe mare, cu felinare prinse la coarnele boilor, le înămoleau și tot ei se prezentau să le dea ajutor”, povestea Jean Bart în primul capitol din Cartea Dunării. „Este o așezare originală, c-o lume foarte pestriță, care nu trăește decât din viața portului — nu are nici industrie, nici agricultură”, arăta scriitorul în volumul publicat chiar în anul morții sale, în 1933.

În timp ce în cimitir aromele ridicate din cazanele de borș și fasole cu ciolan se amestecau cu fumul de tămâie, pe faleza orașului se dădea startul Sărbătorii Scrumbiei Albastre, cu muzicieni din zonă, costume tradiționale lipovenești, românești și grecești purtate cu fală de tineri și bătrâni, cântece în rusă, acorduri grecești și sunete de grătar.

Ceremonia s-a mutat seara la malul mării, lângă focul de tabără ritmat pe mixaje controlate de DJ și oftaturile de satisfacție scoase de cei care își vedeau lampioanele aprinse ridicate spre cerul întunecat de deasupra apei. Pe afișul evenimentului s-au regăsit companii precum CRH, producator de ciment (de unde și subtitlul „un eveniment beton” pentru parastasul inedit), MobiUp distribution și VRK.

„N-am văzut niciodată atâția pirați adunați la un loc”, ne spune Alex, după ce termină micul său număr de ghid local. „Ah, să vă povestesc și despre pirații mamă și fiu…”, își amintește el.

Legenda tinde să dea nume și familie celor pe care documentele au uitat să îi pomenească. Cine mai are rețineri legate de felurile în care legenda hrănește realitatea poate să tragă cu ochiul la faptul că Eugeniu Botez, cea mai cunoscută personalitate venită din Sulina (alături de dirijorul George Georgescu), a împrumutat preudonimul Jean Bart de la pseudonimul Jean Bart de la un corsar francez din secolul XVII. De altfel, nici Dobrotici, cel de la care se trage numele Dogrogei, nu a cucerit zona decât după ce povestea spune că a adunat în jurul său, pe la 1347 o flotă de pirați și de acolo încoace istoria orală sau scrisă de la gurile Dunării, după cum se vede, nu a renunțat niciodată la figura exotică a nelegiuiților. Celebrarea lor ar trebui să revină și în 2020, din ce spune Gelu Tușu, organizatorul noii aventuri.

Video: Dorel Avăcăriței, Foto: Silvia Grădinaru