Prima pagină » Știri » Legile Big Brother pe înțelesul tuturor: cum a vrut SRI să devină o SUPERPUTERE și momentul în care George Maior s-a lovit de Daniel Morar

Legile Big Brother pe înțelesul tuturor: cum a vrut SRI să devină o SUPERPUTERE și momentul în care George Maior s-a lovit de Daniel Morar

EXCLUSIV

Demisia intempestivă a lui George Maior din fruntea Serviciului Român de Informații (SRI) vine la capătul unei perioade de o tensiune fără precedent, afișată în spațiul public, între serviciile de informații și dorința lor de a avea acoperite prin lege o serie de proceduri care să le sprijine munca operativă și instituțiile civile care se ocupă cu protejarea libertăților cetățenești și cu garantarea respectării Constituției. De asemenea, o mare parte a societății civile s-a opus acestor modificări legislative, în timp ce câteva ONG-uri apropiate de MAI și sindicate fără legătură cu domeniul (sindicatul Spiru Haret din Educație, condus de Marius Nistor sau Federația Patronatelor din Turism, condus de Dan Matei Agathon) au sprijinit SRI în pledoariile sale publice. Gândul vă prezintă succesiunea evenimentelor care au culminat cu demisia lui George Maior de la șefia SRI.

Pachetul de legi supranumit Big Brother, care a devenit mărul discordiei în acest scandal, este format din trei legi.

Big Brother original: reținerea datelor personale pică

1. Prima lege Big Brother – legea 82/2012, a intrat în vigoare în 2012 și prevedea obligația operatorilor de telefonie și internet să rețină pe o perioadă de 6 luni datele de identificare ale utlizatorilor. Era vorba despre date tehnice, care să permită localizarea în timp și spațiu a comunicatorilor, fără să implice conținutul comunicațiilor respective. Această lege a fost adoptată bazându-se pe Directiva europeană 24 din 2006, care introducea aceste prevederi. Curtea Europeană de Justiție a decis însă, în aprilie 2014, că această Directivă este ilegală, nerespectând prevederile europene privind viața privată și confidențialitatea datelor personale. Fiecare stat membru UE urma să pună în aplicare această decizie.

Prin urmare, în iulie 2014, Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională prima lege Big Brother, invocând printre principalele motive că legea nu respectă articolele 7 și 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene – respectarea vieții private și de familie, respectiv protecția datelor cu caracter personal. Judecătorii CCR s-au pronunțat pe această lege, la doi ani după intrarea sa în vigoare, după ce un magistrat de la o judecătorie s-a sesizat din oficiu, în cadrul unui proces, au explicat atunci surse din CCR pentru gândul.

Scandalul cartelelor prepay. Maior atacă: „Se minte rudimentar”

2. A doua lovitură pentru SRI a venit câteva luni mai târziu, tot de la CCR. În aprilie 2014, Guvernul modifică prin ordonanță un act mai vechi – ordonanța de Guvern din 2011, privind comunicațiile electronice -, iar Parlamentul adoptă această decizie, prin lege, în iulie 2014. Era vorba despre introducerea obligației furnizorilor de telefonie mobilă de a solicita datele personale ale clienților de cartele telefonice prepay, precum și de obligația furnizorilor de internet în rețele wifi publice de a solicita și stoca datele personale ale utilizatorilor.

Intenția acestor modificări legislative apăruse cu un an în urmă, în iulie 2013, când deputații PSD Sebastian Ghiță și Georgian Pop anunțaseră că vor să susțină un astfel de proiect legislativ, agreat de SRI și serviciile secrete. Cei doi parlamentari fac parte din Comisia parlamentară de Control al SRI, Pop fiind șeful ei.

O săptămână mai târziu, pe 9 iulie 2014, Avocatul Poporului, instituție condusă de Victor Ciorbea, atacă la CCR această lege, ca urmare a sesizărilor venite dinspre societatea civilă, dar și a președintelui Traian Băsescu sau a deputatei PDL Raluca Turcan. Victor Ciorbea considera, înainte ca CCR să se pronunțe, că legea respectivă încalcă mai multe drepturi și libertăți cetățenești și că nu oferă suficiente garanții că prevederile ei nu vor genera abuzuri.

Pe 16 septembrie 2014, CCR desființează legea, considerând-o neconstituțională și cu prevederi imprecise și imprevizibile. Judecătorii au considerat că legea „nu reglementează garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare și utilizare ilicită a acestor date”.

Cu câteva zile înainte de decizia CCR, George Maior avusese o ieșire neobișnuită, în cadrul unui interviu acordat TVR, nominalizându-l direct pe judecătorul CCR Daniel Morar, fostul șef al DNA: „Nu este nicio opoziție între conceptul de drepturile omului și securitatea individuală sau națională. Dimpotrivă, eu cred că cel mai important drept al omului este dreptul la viață. Mă mir că oameni care au activat în domeniul aplicării legii, ca domnul Morar, de exemplu, care este în Curtea Constituțională, (…) nu pot privi lucrurile și din această perspectivă”.

Maior vorbește despre o „vulnerabilitate” a siguranței naționale a României, creată prin prima decizie a CCR, din vară, și nu își pune speranțe ca situația să fie rezolvată de politic, în contextul campaniei electorale pentru prezidențiale.

„Așteptăm o nouă lege. Așa cum a spus și Curtea, în 45 de zile ar trebui să fie elaborată, dar mă întreb retoric dacă pe un fundal oricum destul de intens deja de campanie electorală, Parlamentul va aborda probleme de securitate națională. Deci, hai să fim serioși, nu o va face. Vom intra probabil în 2015 fără această lege. Poate Guvernul s-ar gândi la nivelul unei ordonanțe de urgență, dar mă îndoiesc și de acest lucru, să regleze, cel puțin pe aceste domenii, ale securității naționale, această chestiune, fapt care ne obligă la folosirea altor mijloace mult mai costisitoare și cu o eficiență mai scăzută pentru a ne îndeplini misiunea importantă pentru securitatea națională„, spunea George Maior la TVR.

Pe 20 septembrie, SRI are prima reacție oficială la decizia CCR, printr-un comunicat de presă în care arată că cele două decizii ale CCR afectează serios activitatea SRI. Serviciul acuză chiar CCR că „a produs un vid legislativ, cu consecințe grave, greu de anticipat, asupra securității naționale„. Comunicatul SRI mai arată că aceste activități sunt reglementate în alte țări „cu tradiție democratică” și că în România ele sunt „suspendate”. Aceeași poziție a SRI a împărtășit-o și șefa DIICOT Alina Bica (actualmente trimisă în judecată pentru abuz în serviciu și aflată în arest preventiv): temerile privind legea cartelelor prepay sunt „neîntemeiate”. Ulterior deciziei CCR, corului de susținători s-a alăturat și Ministerul Afacerilor Interne.

Anterior, în luna iulie, după prima lovitură venită din partea CCR și după adoptarea legii cartelelor prepay, directorul SRI avusese o primă reacție dură, într-un interviu acordat EvZ: „Se minte direct și rudimentar atunci când se afirmă nonșalant că înregistrarea datelor personale ale utilizatorilor de cartele prepay încalcă drepturile omului. Dimpotrivă, eu cred că acestea sunt profund afectate prin anonimizare”.

Big Brother 2. SRI se apără, atacul la Charlie Hebdo îi umflă aripile

3. În 19 decembrie 2014, Parlamentul adoptă legea securității cibernetice a României, propunere legislativă inițiată tot de Guvern, care devine cunoscută drept legea Big Brother 2. Prin această lege, concepută cu sprijinul SRI, toate firmele care dețin „infrastructuri cibernetice” (de la calculatoare la rețele) sunt obligate să și le securizeze pe banii lor, prin firme autorizate de SRI. Cel mai controversat aspect al acestei legi: SRI și celelalte servicii secrete, inclusiv MAI și MapN, primeau acces aproape nerestricționat la infrastructurile cibernetice private, fiind nevoie doar de o „solicitare motivată”. Legea nu specifică faptul că accesul este condiționat de un mandat aprobat de un judecător, așa cum se întâmplă în cazul oricărei percheziții, interceptări sau acces la un sistem informatic privat.

Patru zile mai târziu, după reacții dure în presă și din partea societății civile, pe 23 decembrie, PNL atacă această lege la CCR.

Între timp, pe 7 ianuarie 2015 are loc atacul terorist din Paris, de la redacția săptămânalului satiric Charlie Hebdo, urmat de o luare de ostatici într-un magazin evreiesc din capitala Franței. În contextul impactului deosebit care s-a creat în rândul autorităților din întreaga lume, dar și al efectului emoțional din public, în România sunt repuse imediat pe tapet legile desființate până acum de CCR.

Pe 9 ianuarie, două zile după atacurile de la Paris, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, reunește Grupul Interministerial Strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității și Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, structuri din care fac parte și SRI și restul serviciilor secrete. Se ia decizia că legea privind reținerea datelor și cea privind cartelele prepay sunt instrumente absolut necesare și că trebuie urgent promovate soluții legislative care să le repună în vigoare.

La întâlnire, directorul SRI George Maior a arătat că noile amenințări teroriste sunt de natură să pună în pericol grav securitatea națională și ordinea publică, dar și credibilitatea și autoritatea instituțiilor de aplicare a legii.

Pe 21 ianuarie, CCR desființează legea securității cibernetice, fiind a treia oară când SRI s-a trezit cu prevederi legale care îi foloseau ca instrumente de lucru operativ, picate din cauza nerespectării Constituției.

„Curtea a reținut că întregul act normativ suferă de deficiențe sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă, coerență, claritate, previzibilitate, precum și sub aspectul respectării procedurii legislative, prin lipsa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării„, au arătat judecătorii CCR. Printre multe alte carențe, ei au subliniat și că cel mai controversat articol din lege (numărul 17) nu oferă „garanții legale (autorizarea de către o instanță judecătorească) aferente respectării obligației deținătorilor de infrastructuri cibernetice de a permite accesul reprezentanților autorităților competente la datele deținute, relevante în contextul solicitării”.

Cu câteva zile înainte de această decizie, pe 18 ianuarie, SRI a avut o reacție oficială, printr-un comunicat de presă, în care arată că cei care critică legea securității cibernetice nu ar fi înțeles-o bine: accesul la infrastructurile cibernetice s-ar face doar cu mandat de la judecător, deși acest lucru nu este menționat nicăieri în lege. Lipsa acestei garanții împotriva abuzurilor este pusă de SRI pe seama dorinței de a evita redundanța legislativă – obligația mandatului de la judecător fiind prevăzutăde Codul de Procedură Penală sau de legea siguranței naționale.

SRI publică chiar o schemă rudimentară a modului în care s-ar desfășura o operațiune în baza legii securității cibernetice, în care atacatorii sunt reprezentați în chip de Zorro.

Reacția virulentă a lui George Maior, doctor în drepturile omului: „La momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi ști spre cine să arăt cu degetul”

Sâmbătă, la câteva zile după decizia CCR, George Maior apare într-un interviu la B1 TV, în emisiunea directorului EvZ, Dan Andronic, unde are mai multe ieșiri fără precedent la adresa criticilor legilor Big Brother, precum și la adresa Curții Constituționale. Maior vorbește din nou despre crearea unui „vid legislativ” și despre faptul că România este afectată de amenințări. El îi califică pe comentatorii care s-au opus acestor legi drept „patetici”, recunoaște în premieră existența ofițerilor SRI acoperiți în presă și acuză indirect CCR că, în cazul unei „catastrofe”, ei vor fi răspunzători pentru faptul că au desființat aceste legi. Pentru a-și sprijini afirmațiile, George Maior își invocă doctoratul în domeniul drepturilor omului.

„Motivațiile subiective ale unora sau altora, inclusiv la nivelul unor comentatori patetici lipsiți de viziune sau de inteligență în acest domeniu și care, din păcate, vorbesc contrar intereselor cetățenilor, chiar legate de drepturile omului. Dar nu mă prea interesează. Mă interesează aspectul rațional juridic legat de aceste legi. Noi considerăm că ele sunt concordante cu exigențele Convenției Europene ale Drepturilor Omului unde sunt, de asemenea, expert. Și doctoratul meu este luat în acest domeniu, într-o perioadă în care nu se discuta despre această convenție. Și vă garantez că toate aceste lucruri legate de drepturi și libertăți au fost luate serios în vedere de către juriștii SRI. În orice caz, vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere morală undeva în stat în legătură cu securitatea națională a cetățenilor României. Nu a statului, nu mai vorbesc de stat. La momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi ști spre cine să arăt cu degetul. Nu mă încălzește deloc acest lucru, dar e datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri foarte mari, pe care fie nu le înțelege, fie dintr-o rea credință le abordează în acest fel. Este un aspect trist de constatat. În rest, v-am spus: nu comentez deciziile CCR, ne vom adapta la ele. Vom face tot ce ne stă în putință”, a declarat George Maior în interviul televizat.

De asemenea, pentru prima dată, George Maior răspunde afirmativ și tranșant eternei întrebări legate de existența ofițerilor acoperiți în presă, care a luat proporții cel mai recent în urma scandalului provocat de fostul jurnalist Robert Turcescu, care a susținut că a lucrat acoperit pentru serviciul secret al Armatei.

„În presă sunt ofițeri acoperiți ai SRI, ca și în alte state democratice europene. (…) Misiunea lor este să aducă informații de securitate națională pentru stat”, a spus George Maior.

Președintele CCR: „Poate vrea să arate cu degetul spre teroriștii care vor fi făcut atacul”

Judecătorul Augustin Zegrean, președintele CCR, a acuzat SRI că judecătorii au fost supuși la presiuni publice din partea SRI și a altor instituții ale statului, cu privire la deciziile luate pe legile supranumite Big Brother. „Există presiuni ale instituțiilor statului, nu vreau să intru în contradicție cu ele. Da, este și SRI, a existat un comunicat foarte dur la adresa Curții, când a fost vorba de prima lege Big Brother, unde ni se spunea că am creat un vid legislativ de o gravitate excepțională. Dar vidul acesta exista, dacă e să vorbim de vid, pentru că legea pe care am declarat-o neconstituțională nici nu exista ca lege (ea nu intrase în vigoare -n. r)”, a declarat președintele CCR Augustin Zegrean, într-o conferință de presă.

Ni se atrage atenția că vom da socoteală dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva, noi vom fi trași la răspundere”, a mai spus judecătorul Augustin Zegrean.

Luni, pe 26 ianuarie, după interviul virulent al lui George Maior, în care amenința că va ști pe cine să arate cu degetul în cazul unei catastrofe, făcând referire la CCR, Augustin Zegrean a avut o nouă replică: „Poate vrea să arate cu degetul spre teroriștii care vor fi făcut atacul”.

Ultimele clipe ale lui Maior la șefia SRI

În dimineața zilei de marți, 27 ianuarie, George Maior ia parte la prezentarea bilanțului de activitate a Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) din MAI (fostul „doi și-un sfert”), la invitația vicepremierului Gabriel Oprea, ministrul de Interne.

Sursa foto: MAI

În jurul orei 13.00, Președinția a anunțat că George Maior și-a depus demisia, iar președintele Klaus Iohannis i-a acceptat-o.

În locul său, este numit interimar generalul Florian Codlea, prim-adjunctul lui George Maior.

Citește și