Lemne care ar încăpea în opt sute de vagoane de tren, tăiate ilegal din Bistrița-Năsăud și Maramureș
Mai multe persoane din județele Bistrița-Năsăud și Maramureș sunt cercetate după ce polițiștii au descoperit, în urma unui control, aproximativ 32.000 de metri cubi de lemn tăiat ilegal, cantitate care ar încăpea în opt sute de vagoane de tren, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ofițeri specialiști de la Direcția de Ordine Publică a IGPR, împreună cu polițiști din Maramureș și Bistrița-Năsăud au participat, în perioada 19-22 noiembrie, la acțiuni pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.
„Polițiștii au constatat 15 infracțiuni, dintre care opt infracțiuni de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, două infracțiuni de folosire fără drept a dispozitivului special de marcat, o punere în circulație fără drept de documente cu regim special și patru infracțiuni de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu”, se arată în comunicat.
În urma controalelor, polițiștii au găsit 31.833 metri cubi de material lemnos tăiat fără respectarea normelor silvice.
Potrivit silvicultorilor, într-un vagon de tren încap 40 de metri cubi de lemne, astfel că lemnele tăiate ilegal în cele două județe ar încăpea în 800 de vagoane.
În urma controalelor, au fost date 34 de amenzi, în valoare totală de 125.000 de lei, iar 218 metri cubi de material lemnos, în valoare de 28.110 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.
Astfel, polițiștii au descoperit că un pădurar, în vârstă de 27 de ani, de la un ocol silvic privat din județul Bistrița-Năsăud, a întocmit șase avize de însoțire a materialului lemnos cu un volum de 58 metri cubi unor proprietari de vegetație din afara fondului forestier, înaintea întocmirii actului de punere în valoare.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, instigare la această faptă și punere în circulație fără drept de documente cu regim special. De asemenea, a fost dispusă măsura confiscării volumului de 58 metri cubi lemn lucru rășinoase”, se arată în comunicat.
Totodată, la un ocol silvic din județul Bistrița-Năsăud s-a constatat că doi angajați, în urma exploatării arborilor din partidă, au tăiat fără drept și sustras 12 arbori de esență rășinoase, cu un volum de 11,664 mc..
„Față de angajații societății s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală și sustragere de arbori”, arată IJP Bistrița-Năsăud.