Leo de la Strehaia, în premieră la CNA: Îmi cer scuze pentru reacțiile familiei mele la „WOWBiz”
CNA a primit până în prezent peste 200 de reclamații în privința emisiunii „WOWBiz” care a fost difuzată în perioada martie – iulie și în care au fost prezentate relațiile amoroase ale lui Leo de la Strehaia.
În acest context, Leo de la Strehaia a venit, joi, pentru prima dată într-o ședință a Consiliului, fiind însoțit de Mădălin Ionescu, prezentatorul emisiunii „WOWBiz”.
Leo le-a explicat membrilor CNA că s-a însurat la 13 ani, conform tradiției familiei sale, iar acum încearcă să își refacă viață, alături de alte femei, cu care familia lui nu este de acord.
„Pentru că eu sunt țigan și am fost însurat de la 13 ani. Când am crescut mai mare, am încercat să-mi refac viața. Familia mea nu a înțeles asta. Când am împlinit 18 ani, am încercat să-mi găsesc familia care mi-o doresc eu”, a spus Leo.
El a precizat că face parte dintr-o familie foarte bogată, fapt pentru care a încercat să le ofere femeilor pe care le iubește foarte mult aur. Acest fapt i-a înfuriat pe membrii familiei sale. „Familia mea susține că trebuie să mă împac cu fosta mea soție. Îmi cer scuze pentru reacțiile familiei mele, din platou (…) Tot subiectul e foarte real. Ei vor să mă întorc la Strehaia, poate din cauza asta fiind invitați în emisiune au folosit un limbaj poate mai nepotrivit emisiunii”, a spus cântărețul.
Membrul CNA Radu Herjeu a remarcat ce viață interesantă are „domnul Leo”, având în vedere că a fost prezentată în foarte multe ediții ale emisiunii „WOWBiz”.
„Cu tot respectul pentru domnul Leo, dar ce viața interesantă, dacă poate să facă un serial de 45 de episoade. 45 de episoade din viața unui om care pare tânăr”, a spus Radu Herjeu.
Un alt membru al CNA, Monica Gubernat, a remarcat faptul că politica editorială aparține 100% televiziunii care difuzează această emisiune, precizând însă că aceasta trebuie să respecte legislația audiovizualului. „Contează cum o faceți. Dumneavoastră ați făcut-o la limită”, a spus Monica Gubernat.
Ea l-a întrebat pe Leo dacă are contract cu Kanal D pentru prezentarea vieții sale la „WOWBiz”, cântărețul precizând că o perioadă nu a avut contract, însă ulterior a trebuit să facă un contract, pentru a-i întreține pe membrii familiei sale care apar la rândul lor în această emisiune. „Au venit foarte mulți din familie aici și trebuia să-i întrețin cumva aici la București”, a explicat Leo.
La rândul său, Mădălin Ionescu, prezentatorul „WOWBiz”, a spus că, în general, în emisiunile dedicate vieții lui Leo de la Strehaia limbajul a fost stăpânit. Totodată, Mădălin Ionescu a spus că a reușit să intervină și atunci când femeile din viața lui Leo s-au certat în platoul emisiunii. „Nu s-a întâmplat nicio leziune”, a spus acesta, precizând că au fost prezenți și bodyguarzi în emisiuni, pentru a atenua conflictele atunci când au apărut. De asemenea, când s-a impus, au fost mutați invitații în studiouri diferite și s-a întrerupt emisia.
Leo de la Strehaia a precizat la rândul său că așa sunt reacțiile membrilor familiei sale. „Sunt niște reacții de-ale lor, nu am mai reușit să-i controlăm. Se enervează pentru că știu că eu am mâncat banii cu femeia respectivă (…) Ei nu sunt niște actori. Sunt reacțiile normale. Ei și acum mă așteaptă acasă, la fosta mea soție, dar eu nu mai pot să fac așa ceva”, a concluzionat cântărețul.
După discuțiile cu acesta, membrii CNA au decis să amâne discutarea cazului până la ședința următoare, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, având în vedere că trebuie să vizioneze un număr foarte mare de ediții ale emisiunii „WOWBiz” dedicate vieții lui Leo.
Decizia amânării discutării subiectului a fost luată în unanimitate de membrii CNA prezenți în sală la momentul votului (Florin Gabrea, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea).