Prima pagină » Știri » Lia Olguța Vasilescu, despre adopții: Legea adopțiilor este foarte mult îmbunătățită, apar și stimulente financiare

Lia Olguța Vasilescu, despre adopții: Legea adopțiilor este foarte mult îmbunătățită, apar și stimulente financiare

Lia Olguța Vasilescu, despre adopții: Legea adopțiilor este foarte mult îmbunătățită, apar și stimulente financiare
Lia Olguța Vasilescu a declarat că legea adopțiilor, aflată în dezbatere la comisiile parlamentare de specialitate, este „foarte mult îmbunătățită". Deputatul PSD a precizat că procesul de adopție durează mult iar familiile renunță în timpul procesului.

„Legea adopțiilor este foarte mult îmbunătățită, foarte, foarte mult și asta după ce am constat că procesul de adopție durea foarte mult, că erau familii care pe parcursul acestei proceduri renunțau tocmai din cauza faptului că trebuia de exemplu să ajungă să ia semnătură de la rudele de gradul 4 ale copilului respectiv. Era aproape imposibil să descoperi aceste rude și au fost foarte multe cazuri sesizate când condiționau semnătura de plata unor bani sau chiar se făceau amenințări la adresa familiei și atunci noi am simplificat toată această procedură de adopție, am dat posibilitatea familiilor adoptatoare să li se prelungească certificatul de la doi la cinci ani tocmai pentru că iarăși era o situație în care se pregăteau să adopte un copil pe parcursul a doi ani de zile nu reușeau să ducă până la capăt procedura de adopție și atunci trebuia să reia cursurile și întreaga documentație, bineînțeles că iarăși foarte multe familii renunțau până la urmă să mai vrea copil”, a declarat fostul ministru al Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu.

Ea a mai spus că printre modificări sunt introduse stimulente financiare pentru familiile care adoptă, 600 de lei pe lună pentru fiecare familie care adoptă sau 900 de lei pentru un copil care un handicap sau provine dintr-un grup de frați și sunt adoptați împreună.

„De asemenea sunt modificări în sensul că apar niște stimulente financiare pentru familiile care adoptă, este vorba de o sumă de 600 de lei pe lună pe care o primește fiecare familie care adoptă sau 900 de lei dacă este vorba de un copil care are un handicap sau care provine dintr-un grup de frați și sunt adoptați toți acești frați pentru a nu fi separați, de asemenea mai este iarăși o sumă de 1500 de lei anual pe care familia care adoptă îi primește ca să poată să ducă acești copii la consiliere psihologică de exemplu, pentru că știți foarte bine că un copil care este adoptat are nevoie de consiliere psihologică pentru a se obișnui cu noua familie și bineînțeles de alte analize medicale și tot ce presupune acest lucru. De asemenea în noul proiect de lege trasăm obligații mult mai mari managerilor de caz, lucrătorilor de la DGASPC care trebuie să urmărească și mai departe ce se întâmplă cu acești copii după ce vor fi adoptați”, a explicat Vasilescu.

Fostul ministru a mai transmis că grupul USR a propus modificarea legii prin introducerea posibilității de a adopta internațional, lucru cu care social-democrații nu erau de acord.

„Însă cei de la USR au venit cu câteva amendamente la această lege și se referă la procedura de adopție internațională. Noi până acum în lege tratam ca și procedură de adopție internațională o familie care are în componență măcar un cetățean român, ei bine cei de la USR au venit cu ideea ca să poată să fie adoptați copiii și de cetățeni străini, lucru cu care noi nu am fost de acord, noi am ținut acest proiect de lege în dezbatere publică o lună de zile, nu a venit nici un ONG sau nici o familie care dorea să adopte sau au adoptat copii să ceară să se întâmple acest lucru și cred că statul român nu poate să își asume să meargă mai departe cu o asemenea lege cum este cea propusă de la USR pentru că uitați-vă și dumneavoastră ce se întâmplă în spațiul public și atenție vorbim de niște cetățeni români, dar dacă ar fi fost cetățeni străini?”, a completat Vasilescu.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că prin proiectul de modificare a Legii adopțiilor, care va fi dezbătut în Parlament, sunt acordate o serie de facilități pentru a fi încurajată adopția națională. Budăi a mai spus că își dorește ca „toți copiii noștri să rămână în țară”.

Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre
 

 

Citește și