Olguța Vasilescu a fost plasată în arest la domiciliu pe 31 martie, printr-o hotărâre a Tribunalului București. La acea dată, edilul declara că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Atât avocații săi, cât și procurorii au contestat, însă, această decizie.
Procurorii DNA o acuză de luare de mită, spălare de bani și folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. În același dosar mai sunt cercetați și Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, acuzat de complicitate la luare de mită, și pe Elena Daniela Popescu, reprezentanta unei asociații non-profit, acuzată de complicitate la luare de mită.
Procurorii DNA arată că în 2012, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, mai mulți oameni de afaceri ar fi fost determinați personal sau prin intermediari de Olguța Vasilescu, care candida la Primărie din partea PSD, să facă diferite sponsorizări. Vasilescu și-ar fi folosit influența de vicepreședinte PSD Craiova asupra oamenilor de afaceri, susține DNA.
„Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, au fost făcute sub formă de materiale electorale sau plăți pentru organizarea unor spectacole de campanie pentru Vasilescu, mai arată DNA.
În 2014, Olguța Vasilescu ar fi primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație non-profit, suma totală de 544.209 lei, mai arată procurorii. Banii ar fi fost solicitați oamenilor de afaceri care aveau contracte în derulare cu Primăria Craiova, sub formă de sponsorizări pentru asociația respectivă, reprezentată de Elena Daniela Popescu, pentru reabilitarea fațadelor unor clădiri din Craiova.
Oamenii de afaceri au acceptat solicitările primarului, pentru a nu întâmpina probleme în desfășurarea contractelor, a plăților și a recepționării lucrărilor pe care le aveau cu Primăria, conform procurorilor.
Procurorii consideră că Olguța Vasilescu a beneficiat și de avantaje nepatrimoniale de pe urma acestor activități, adică „acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spațiul public într-o emisiune televizată din data de 2 martie 2016″, mai susține DNA.