Liber la împușcat urșii, lupii și pisicile sălbatice care pun în pericol siguranța publică

Publicat: 02 10. 2014, 17:09
Actualizat: 31 01. 2019, 23:04

Korodi le-a trimis miercuri o adresă tuturor prefecților și directorilor agențiilor pentru protecția mediului din județele care dețin populații de carnivore mari prin care îi informează cu privire la noile reglementări privind speciile de urs, lup și pisică sălbatică.

Acestea fac parte din speciile protejate, care nu instră sub incidența Legii vânătorii. În cazul lor se folosește termenul de „recoltare”, iar numărul maxim de exemplare ce pot fi recoltate anual din fiecare specie se stabilește prin ordin al ministrului Mediului.

Astfel, potrivit Ordinului 1575 din 16 septembrie 2014, pot fi recoltate, în oricare din stadiile ciclului lor biologic, 550 de exemplare de urs, 520 de exemplare de lup și 440 de exemplare de pisică sălbatică.

Dintre acestea, 77 de exemplare de urs, șapte exemplare de lup și șapte exemplare de pisică sălbatică rămân la dispoziția autorităților, pentru a fi recoltate sau capturate în scopul relocării, deținerii sau schimbului în scopul repopulării, în oricare din stadiile ciclului lor biologic, precum și pentru comerțul cu produse obținute din exemplare de urs recoltate.

Speciile de lup și pisică sălbatică pot fi recoltate până la 31 martie 2015, iar ursul – până la 31 decembrie 2014 și între 15 martie și 14 mai 2015.

Pe de altă parte, potrivit ordinului, exemplarele din speciile urs, lup și pisică sălbatică, ce pun în pericol sănătatea și siguranța publică, dar și cele care se află în intravilanul localităților, punând în pericol siguranța animalelor domestice și a personalului de îngrijire, pot fi recoltate sau capturate și în afara perioadelor stabilite pentru derogare.

„Consider că dumneavoastră, ca reprezentanți ai Guvernului și autorității de mediu în teritoriu, aveți obligația să vă asigurați că numărul maxim de intervenție alocat gestionarilor este utilizat în primul rând pentru situații în care siguranța cetățenilor are de suferit”, le-a transmis ministrul Attila Korodi prefecților și directorilor de APM.

El le-a mai solicitat ca, în interval de o săptămână, să transmită o adresă comună a prefecturii și APM către toate autoritățile locale din județele vizate, prin care să informeze fiecare primar despre numărul maxim de intervenție pe care îl are la dispoziție.

Korodi a mai subliniat că autoritățile locale trebuie să înțeleagă că „prioritatea o reprezintă siguranța cetățenilor și nu activitățile de vânătoare recreativă sau sportivă”.