Liber la tratamente în străinătate pentru români. Cine va beneficia de serviciile medicale din spitalele din UE

Publicat: 24 07. 2013, 20:08
Actualizat: 19 05. 2015, 15:20

Românii se vor putea trata în orice țară din Uniunea Europeană spre sfârșitul anului, odată cu intrarea în vigoare a Directivei 24/2011 privind asigurarea asistenței medicale în statele membre ale Uniunii Europene. Asta doar în teorie, deoarece, în practică, de tratamente în străinătate vor beneficia doar cei care au bani, deoarece costul tratamentului nu este unul gratuit, ci decontat la valoarea celor din țară. Prețurile serviciilor medicale stabilite la noi în țară sunt printre cele mai mici din UE.

De exemplu, o operație de glaucom la Spitalul General din Viena costă echivalentul a 7.403 de lei, în timp ce în Româna intervenția costă 3.633 de lei. Un RMN de coloană vertebrală fără substanță de contrast costă în ambulatoriu, într-un cabinet medical de radiologie din Germania, echivalentul a 1.032 de lei, în timp ce în România costă 300 de lei.

Un aspect destul de important pe care trebuie să îl știe românii care vor să se trateze în străinătate de la sfârșitul anului este că în primă fază trebuie să își achite tratamentul integral, urmând ca mai apoi să își recupereze o parte din banii de la autorități. 

„Marele avantaj este că nu va mai fi nevoie de autorizare prealabilă decât pentru tratamentele scumpe sau care implică o spitalizare pe timp mai îndelungat”

Directiva stabilește norme pentru facilitarea accesului asiguraților unui stat membru al UE la asistența medicală acordată pe teritoriu unui alt stat membru. Asistența medicală, se arată în drectivă, înseamnă servicii de sănătate furnizate pacienților de către cadrele medicale pentru: evaluarea, menținerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea și furnizarea de medicamente și dispozitive medicale.

„Dacă aplicăm directiva, marele avantaj este că nu va mai fi nevoie de autorizare prealabilă decât pentru tratamentele scumpe sau care implică o spitalizare pe timp mai îndelungat. Prin urmare, toate tratamentele medicale care se vor face în străinătate se vor putea face fără a fi nevoie de aprobarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sau a Ministerului Sănătății”, a declarat, pentru Mediafax, președintele CNAS, Cristian Bușoi

Potrivit președintelui CNAS, la solicitarea asiguratului și pe baza documentelor justificative atașate – documente medicale din care să rezulte serviciile medicale de care a beneficiat acesta, facturi, chitanțe -, casa de asigurări de sănătate rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate și plătite de acesta, la nivelul tarifelor din România. Rambursarea se poate face numai în situația în care serviciul medical acordat într-un stat membru și achitat de către asigurat face parte din pachetul de servicii de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România. Având în vedere faptul că în România, tariful pentru un serviciu medical acordat în regim de spitalizare continuă diferă de la un spital la altul, rambursarea se face la nivelul tarifului cel mai mare care se poate deconta în România pentru același serviciu medical.

Președintele CNAS: „Directiva îi defavorizează pe români”

Președintele CNAS a explicat, în același context, și un aspect legat de costuri ce ar putea fi în defavoarea pacienților din România. „Partea ce ar putea să fie în defavoarea cetățenilor români este aceea că nu vom mai plăti la costul real din străinătate, așa cum se întâmplă astăzi pe formularele E112, ci până la nivelul la care ar fi costat respectivul tratamentul respectiv în România. De exemplu, o operație de glaucom la Spitalul General din Viena costă echivalentul a 7.403 de lei, însă, în Româna, pacientul va fi primi 3.633 de lei. Un RMN de coloană vertebrală fără substanță de contrast costă în ambulatoriu, într-un cabinet medical de radiologie din Germania, echivalentul a 1.032 de lei, dar în România îi vor fi decontați doar 300 de lei. De asemenea, pentru 15 ședințe de radioterapie la Institutul de Oncologie St. James din Marea Britanie. un român plătește echivalentul a 49.581 de lei, iar la revenirea în țară va primi doar 1.455 de lei. Un CT cranian în ambulatoriul Centrului Medical Budapesta costă 520 de lei, iar în țară pacientul va primi 88 de lei”, a precizat Bușoi.

Odată cu aplicarea directivei transfrontaliere, va fi organizat un punct național de contact, unde va fi o listă de tarife pentru diverse servicii în spitale din țară și din străinătate.

„Va fi o listă clară, transparentă public și ușor de accesat, care va fi baza de referință pentru calculele celor care vor decide să meargă să se trateze în străinătate”, a adăugat președintele CNAS.

Întrebat dacă sistemul sanitar românesc ar putea fi în pericol după transpunerea în legislația națională a directivei europene, întrucât un număr mare de pacienți ar putea pleca să se trateze în străinătate, Bușoi a răspuns negativ. „Directiva nu poate prezenta risc pentru sistemul sanitar din România, întrucât pacientul trebuie să plătească în străinătate costul intervenției și apoi să aștepte decontul. Prețurile foarte mari din străinătate pentru anumite tratamente sau intervenții va fi un obstacol pentru ca românii să se trateze acolo. Din păcate, acum, foarte mulți români își plătesc din buzunar tratamentele, însă nu toți pot plăti. Cetățeanul român merge, face prestația, își plătește, vine cu factura înapoi și cu documentele își primește banii până la nivelul la care ar fi în România. Faptul că pot recupera o anumită parte din bani este un avantaj”, a spus Bușoi.

Câți bani au fost alocați anul acesta de la buget pentru plata tratamentelor în străinătate

Mai mult, președintele CNAS vede și oportunitatea Directivei UE pentru România. „Eu sper să fie și o foarte bună oportunitate pentru noi. Nu văd de ce pacienții din UE nu ar veni în România la o clinică de stat sau privată. Ar plăti mai puțin, iar sistemul lor le-ar rambursa acel cost. Și mă gândesc la acele țări europene care, poate, au sisteme de sănătate mai bune decât în România, dar care au liste de așteptare lungi pentru anumite prestații medicale. În Marea Britanie, spre exemplu, dacă vrei o investigație din zona radiologiei – RMN, CT – și nu ești o urgență majoră, timpul de așteptare poate fi foarte lung. Nu mă aștept ca în perioada următoare să fie un aflux de cetățeni străini care să se trateze în România. Dar, încet-încet, îmbunătățindu-ne serviciile și comunicarea, poate fi o mare oportunitate pentru noi”, a adăugat președintele CNAS.

Potrivit lui Bușoi, în acest an au fost alocate de la buget 290 de milioane de lei pentru plata unor servicii medicale în străinătate. „Nu sunt toate din 2013, mai sunt și din anii trecuți. Numai în 2012 au fost peste 1.300 de români care au plecat cu formularul E112, S2 în varianta nouă”, a precizat Cristian Bușoi.

Întrebat care va mai fi rolul cardului european după aplicarea directivei transfrontaliere, președintele a explicat că respectivul document va fi utilizat numai pentru urgențe medicale.

„Cardul european de sănătate emis de CNAS este utilizat numai pentru urgențe și necesități majore. Cardul european de sănătate este gratuit și rămâne gratuit. Dacă vorbim de spitalizare îndelungată, dacă vorbim de tratamentele foarte scumpe, atunci pacientul trebuie să ceară o autorizare prealabilă. Probabil că va fi un formular similar cu E112”, a spus Bușoi

România trebuie să transpună directiva UE până în 25 octombrie Apoi, vor fi create punctul național de contact și lista de tarife din România, dar și lista de furnizori din țară și din străinătate. Astfel, spre sfârșitul acestui an, românii și străinii ar putea beneficia de efectele directivei.