Liberalul Florin Cîțu lansează acuzații grave: Dăncilă și Teodorovici au măsluit datele pentru a justifica rectificarea bugetară pozitivă

Publicat: 07 08. 2019, 09:49

„Dăncilă, mai ai o șansă să scapi. Demite-l pe Teodorovici! Execuția bugetară arată că rectificarea bugetară trebuie să fie negativă. Toate categoriile de venituri sunt mai mici decât nivelul aprobat în legea bugetului de stat.Deficitul bugetar după șase luni este mai mare decât cel aporbat în legea bugetului de stat. 1.94%>1.83%. Pentru a face rectificare pozitivă, Dăncilă, Teodorovici, Ghizdeanu și toți cei care aprobă și semnează această rectificare comit o ilegalitate. Curtea de Conturi ar fi trebuit să intervină încă de anul trecut, dar preferă să fie responsabilă alături de aceștia în față legii”, a scris Florin Cîțu, pe Facebook.

Senatorul liberal a afirmat că va pune la dispoziție autorităților date care să demonstreze ilegalitățile comise de guvern în privința rectificării bugetare.

„ În următoarele zile vă prezint cum au măsluit datele pentru a justifica rectificare bugetară pozitivă. Atât în 2018 cât și în 2019. Dar nu mă opresc aici. Voi pune la dispoziția insitutiilor statului aceste informații. Aceste ilegalități trebuie să se oprească pentru că așa au distrus România”, a adăugat Cîțu.

Reacția vine în contextul în care ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat zilele trecute că rectificarea bugetară va fi pozitivă, în sensul că toate ministerele care au planificate investiții importante vor primi sumele necesare.