Liceul de tractoriști din Timiș unde niciun elev nu a luat bac-ul în ultimii 4 ani. LISTA LICEELOR „care nu se justifică”
Anul acesta, doar șase absolvenți de clasa a XII-a ai Liceului Tehnologic Agricol Orțișoara s-au prezentat la toate probele. Au o specializare după cei patru ani de liceu – tehnician mecatronist – însă niciunul nu a reușit să treacă examenul de bacalaureat. La română, cea mai mare notă a fost 4,1, iar cea mai mică 2,25, în timp ce la matematică, nota maximă a fost 3,95, iar cea mai mică 1. Cei șase nu au reușit să ia 5 nici măcar la proba la alegere, unde cea mai mare notă a fost 2,7. Această situație se tot repetă în ultimii patru ani.
Aflat la 24 de kilometri de Timișoara, Liceul Tehnologic Agricol Orțișoara a fost inițial o școală profesională de tractoriști. A funcționat sub această denumire timp de 8 ani, până în 1958 când a devenit Școala de Mecanici Agricoli. Transformată în 1976 în Liceu Agroindustrial, în 1992 a devenit Grup Școlar Agricol. Denumirea de liceu a căpătat-o după desființarea grupurilor școlare.
La acest liceu învață foarte puțini elevi. Sunt cei care au medii prea mici sau nu își permit o navetă sau o gazdă pentru a merge la un liceu din oraș. Astfel de instituții de învățământ sunt ținute în viață pentru că, potrivit Legii Educației, învățământul obligatoriu este de 10 clase, iar dacă ar fi desființate, acești elevi nu ar avea unde să își continue studiile.
„La acest liceu nu am mai dat clase pentru anul școlar 2014-2015. Nu îl putem desființa încă pentru că mai sunt celelalte clase. Oricum, soluția nu este să le închidem, ci să le revigorăm și să mergem pe varianta transformării lor în școli profesionale”, a declarat pentru gândul inspectorul școlar general, Cornel Petroman.
Cazul Liceului Tehnologic Agricol Orțișoara nu este singular în Timiș. La alte două licee s-a înregistrat aceeași „performanță”: rată de promovare 0%. La liceul Tehnologic Cristofor Nako Sânnicolau Mare, 44 de elevi s-au prezentat la toate probele, dar niciunul nu a reușit să promoveze, iar la Liceul Tehnologic Petre Mitroi Biled din nouă elevi niciunul nu a reușit să obțină media 6.
În cazul acestor două licee, precum și a altora în care nu mai mult de 10 elevi reușesc să treacă acest examen, cum sunt Colegiul Tehnic de Vest Timișoara, Colegiul Silvic Casa Verde Timișoara, Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida sau Liceul tehnic industrial transporturi auto Timișoara, inspectorul general nu a luat „încă” măsuri. „La anul vor mai fi și altele”, a conchis acesta.
Liceul de la țară
Situația din Timiș nu este singulară. Găsim cazuri similare în Iași, Buzău, Prahova sau Ialomița, județe în care există 2-3 așa-zise licee, majoritatea în mediul rural, unde niciun elev nu reușește să ia examenul de bacalaureat. Inspectoratele școlare nu pot desființa aceste școli pentru că pe de o parte decizia funcționării unei unități de învățământ aparține autorității locale, care este co-finanțator, iar pe de altă parte pentru că astfel se combate abandonul școlar în cazul elevilor care nu au sprijin material pentru a merge la oraș.
Și în Iași, județ cu una dintre cele mai mari rate de promovare și cele mai multe medii de 10, sunt trei licee unde niciun elev nu a reușit să ia bacalaureat anul acesta: Liceul Tehnologic Lespezi, Liceul tehnologic Focuri și Liceul tehnologic Tătăruși.
Mult mai puține decât în anii trecuți, când 10-12 licee din județ erau în această situație, spune inspectorul general Camelia Gavrilă. Acesta a explicat pentru gândul că în astfel de licee au intrat copii cu medii mai mici de 5, iar pentru îmbunătățirea rezultatelor s-au făcut ore de pregătire suplimentare, s-au abordat elevii individual, absențele au fost atent monitorizare, s-au organizat mai multe simulări, iar părinții au fost informați sistematic referitor la situația copiilor lor. De asemenea, inspectorul general a precizat că mai multe licee de genul acesta au fost comasate, iar unele unități de învățământ nu au mai primit clase în planul de școlarizare.
„În general, astfel de situații se reglează prin modificările din sistem, încă de la intrare. Adică elevii care au abilități teoretice să intre la liceu, iar cei care au mai mult abilități practice, să meargă la profesională. Liceele din zona rurală au fost o soluție surogat pentru a evita abandonul școlar. Învățământul profesional are nevoie de o susținere majoră și de un sistem de burse care să asigure egalitatea de șanse”, a declarat Camelia Gavrilă.
Două licee cu rată de promovare 0 sunt și în județul Buzău: liceul din Lopătari și liceul din Rușețu, „localități pe care trebuie să le căutați pe o hartă foarte detaliată a României”, spune inspectorul general Dumitru Ene.
Acesta a explicat pentru gândul că inspectoratul nu poate desființa o școală, ci doar poate face o recomandare în acest sens. În opinia sa, soluția pentru liceele nu perfomanțe foarte slabe o reprezintă transformarea lor în școli profesionale și admiterea la liceu doar a celor care obțin cel puțin 5 la examenul de evaluare națională.
„Ca licee nu se justifică. Totuși trebuie să-i luăm în calcul și pe elevii care trebuie să se deplaseze 30-35 de kilometri dacă aceste licee s-ar desființa și care nu își permit să facă naveta sau să stea în gazdă. Atunci din două rele, alegem răul cel mai mic și păstrăm aceste foste școli profesionale devenite licee pentru că avem învățământ obligatoriu până în clasa a X-a. Decizia este în altă parte”, a conchis Ene.
Acesta s-a referit și la faptul că profesorii sunt slab pregătiți, absolvenți de studii superioare la învățământ la distanță și fără ore de practică, ceea ce își pune considerabil amprenta asupra calității predării și a pregătirii elevilor.
Cel mai bun bac din 2011
Cu o rată de promovare de aproape 60%, la această sesiune de bacalaureat s-a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii patru ani, când au fost introduse camerele de supraveghere în sălile de examen. Cu toate acestea, anul acesta aproximativ 44.000 de absolvenți de clasa a XII-a au decis să nu se mai înscrie pentru a susține acest examen. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în Brăila, Cluj și Iași, la celălalt pol situându-se județele Ilfov, Girugiu și Teleorman. La nivel național s-au înregistrat 104 medii de 10, cele mai multe în Iași, Dolj și Cluj. Cele mai multe medii de promovare au fost înregistrate pe segmentul 8 – 8,99, 25.290 de elevi încadrându-se în acest interval.
Gândul vă ține la curent cu toate informațiile legate de bacalureat 2014 și va publica în timp real rezultate bacalaureat 2014 după contestații.