Lider CNMT: Dezbaterea despre regionalizare întărește ideea de a organiza proteste de stradă
Președintele CNMT – Scanul Sepsi (zona Sfântu Gheorghe), Santa Imre, afirmă că dezbaterea despre regionalizare care a avut loc la Balvanyos, în prezența vicepremierului Liviu Dragnea, întărește ideea necesității de a organiza proteste de stradă față de acest proiect.
Președintele Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) – Scanul Sepsi (zona municipiului Sfântu Gheorghe), Santa Imre, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că dezbaterea despre regionalizare care a avut loc, vineri, la Balvanyos, în prezența vicepremierului Liviu Dragnea, l-a convins încă o dată și a întărit necesitatea organizării protestelor de stradă față de proiectul regionalizării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Santa a subliniat că nu este important cine organizează manifestările, ci scopul acestora, și anume cel de a protesta față de proiectul de regionalizare și pentru autonomie.
Președintele CNMT Scaunul Sepsi consideră că atmosfera dezbaterii de la Balvanyos era una de „hai să o bifăm și pe asta”, menționând că, în mod inexplicabil, Covasna este singurul județ unde dezbaterea nu a fost organizată în orașul-reședință.
Santa a atras atenția că este greșit că, atunci când se discută despre Ținutul Secuiesc, unii politicieni se referă la județele Covasna, Harghita și Mureș, și nu la Ținutul Secuiesc istoric, format din scaunele secuiești.
Liderul local al CNMT a salutat demersul organizației de tineret a PPMT Covasna (MINTA) de a organiza, în fiecare zi a acestei săptămâni, proteste în fața Prefecturii Covasna, precizând că nu el este inițatorul acestor manifestări, așa cum s-a anunțat inițial, dar că va fi prezent.
Recent, președintele PPMT, Toro T. Tibor, anunța că în 20 iulie vrea să organizeze proteste în peste o sută de localități din Transilvania față de proiectul de regionalizare și pentru obținerea autonomiei în zona locuită majoritar de maghiari.
Toro afirma că în planurile actuale de regionalizare nu figurează o soluție care să convină și comunității maghiare și „atenționa” Guvernul că „nu acceptă” soluții care nu sunt agreate și discutate în cadrul comunității maghiare, în special în zonele și regiunile din Transilvania unde maghiarii trăiesc într-un număr semnificativ.
„În mod concret, există două regiuni care, după părerea noastră, ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de sine stătătoare și cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînțeles, Ținutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a țării, numită de noi Partium, unde credem că ar fi corespunzător și benefic, pentru pacea interetnică și pentru normalizarea relațiilor româno-maghiare, să fie o regiune bilingvă cu statut special”, preciza Toro T. Tibor.
Manifestările inițiate de PPMT și CNMT față de proiectul de regionalizare și pentru obținerea autonomiei vor începe, în județul Covasna, luni după-amiază. Astfel, zilnic, timp de două ore, vor avea loc proteste în fața Prefecturii din centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
Președintele PPMT Covasna, Benedek Erika, declara, joi, într-o conferință de presă, că partidul va organiza, în 20 iulie, în mai multe localități din Transilvania, proteste față de proiectul de regionalizare și pentru autonomie, iar organizația județeană se alătură acestui demers.
Benedek Erika spunea că în județul Covasna protestele vor avea loc simultan, în circa 20 de localități și că la Sfântu Gheorghe ele încep luni.
Inițial, Benedek afirma că preotul reformat Santa Imre, președintele CNMT- Scanul Sepsi (zona municipiului Sfântu Gheorghe), este inițiatorul acestor proteste, care vor avea loc de luni până vineri, timp de două ore, în fața Prefecturii Covasna.