Prima pagină » Știri » Lider din opoziție, mesaj pentru cei care au votat modificările la codurile penale: Poporul vă va trimite la lada de gunoi a istoriei

Lider din opoziție, mesaj pentru cei care au votat modificările la codurile penale: Poporul vă va trimite la lada de gunoi a istoriei

Lider din opoziție, mesaj pentru cei care au votat modificările la codurile penale: Poporul vă va trimite la lada de gunoi a istoriei
Liderul grupului deputaților PMP Eugen Tomac a declarat, după adoptarea proiectelor de modificare a codurile penale, că poporul român îi va trimite la "lada de gunoi a istoriei" pe cei care au votat pentru aceste schimbări.

„Am votat împotrivă pentru că nu credem în această mascaradă. Nu vă bucurați acum. Se va bucura la sfârșit poporul român când vă va trimite la lada de gunoi a istoriei”, a declarat Eugen Tomac.

Raluca Turcan a declarat că PNL va contesta la CCR această „fărădelege și bătaie de joc”.

„Votul din 26 mai poate să fie un moment în care românii să vă transmită tuturor celor care ați votat azi că nu pentru asta v-au dat votul. Până la votul din 26 mai vă anunțăm că PNL va contesta la CCR toată această fărădelege și bătaie de joc”, a afirmat liderul grupului PNL la Camera Deputaților Raluca Turcan.

Deputatul USR Stelian Ion a spus că speră ca cei care au votat pentru aceste modificări la legile justiției că vor fi „sancționati drastic la vot pe 26 mai și la următoarele alegeri”.

„Un nimic atât de simplu după vorbă, după port își modifică legea în Parlament să scape de dosarul penal. Dosarele penale se rezolvă în instanță. România va fi supusă de un infringement pentru că vă bateți joc de angajamentele europene pe care ni le-am asumat. Sper să fiți sancționati drastic la vot pe 26 mai și la următoarele alegeri”, a afirmat Stelian Ion.

Deputatul UDMR Marton Arpad a spus la finalul ședinței: „Vă rog sa opriți zbieretele acestor naționalisti ultraduri. Vă rog să o opriți si pe doamna elegantă care tot zbiară din prima bancă”.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Codului penal și a celui de Procedură penală.

Comisia specială pentru revizuirea legilor justiției a votat, marți, un raport favorabil pe Codul Penal în forma adoptată de Senat, deputații și senatorii juriști neacceptând niciun amendament propus de Opoziție.

 

Citește și