Prima pagină » Știri » Lider local PSD, condamnat într-un dosar în care este acuzat de șantaj și trafic de influență

Lider local PSD, condamnat într-un dosar în care este acuzat de șantaj și trafic de influență

Lider local PSD, condamnat într-un dosar în care este acuzat de șantaj și trafic de influență
Lider local PSD, condamnat într-un dosar în care este acuzat de șantaj și trafic de influență

Magistrații Tribunalului Satu Mare au decis, luni, în primă instanță, condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare a lui Mircea Govor, fost președinte PSD Satu Mare și vicepreședinte al Consiliului Județean. Decizia nu e definitivă.

Mircea Govor a fost condamant pentru o faptă de șantaj și achitat pentru două.

„Condamnă pe inculpatul G. M. V., pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (..) la o pedeapsă de: 2 ani închisoare. (…) achită pe același inculpat, de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de șantaj. (…) achită pe același inculpat, de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de șantaj. (…) dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate mai sus inculpatului, pe durata termenului de încercare de 4 ani”, se arată în încheierea de ședință a magistraților Tribunalului Satu Mare, potrivit Mediafax.

Instanța a decis și confiscarea sumei de 124.800 de lei de la Mircea Govor, „sumă ce a făcut obiectul infracțiunii de șantaj descrise în cuprinsul rechizitoriului”.

Gavor trebuie să plătească și 20.000 de lei cheltuieli judiciare.

Ceilalți doi inculpați din dosar, respectiv fostul senator Valer Marian și omul de afaceri Mirel Vlas, acuzați de complicitate la șantaj în formă agravată, au fost achitați.

În 17 noiembrie 2015, procurorii DNA au făcut 16 percheziții în București și județele Ilfov, Satu Mare și Botoșani, într-o cauză penală privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, care ar fi fost comise în perioada 2010 – 2015, fiind vizate și sediul ANAF și cel al Consiliului Județean Satu Mare.

Potrivit procurorilor, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, prin intermediul lui Andrei Dolineaschi, a intervenit la persoane din conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

„Procedând în acest fel, pe lângă faptul că a rezultat un folos necuvenit pentru persoanele respective, inculpatul Govor Mircea Vasile a urmărit să obțină/mențină protecția societăților comerciale controlate de el și familia sa din partea organelor fiscale din județul Satu Mare și obținerea unor beneficii personale sau pentru filiala partidului pe care-l conducea la nivel local (bani)”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Mircea Govor era acuzat că, în perioada septembrie 2013 – martie 2014, a intervenit pe lângă aceleași persoane din conducerea ANAF pentru ca un apropiat să promoveze examenul pentru obținerea unui post de conducere ori de execuție în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea (instituție nou înființată la acel moment) sau să obțină o funcție de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.

Procurorii au mai stabilit că, în perioada aprilie-mai 2010, Mircea Govor, folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența unei alte persoane, administrator al unei societăți comerciale, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.

De asemenea, anchetatorii au susținut că, în perioada august-septembrie 2013, Mircea Govor, folosindu-se de funcțiile deținute și de influența pe care o avea asupra aceleiași publicații locale, a constrâns un inspector șef interimar al ITM Satu Mare la acea vreme să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancțiuni contravenționale împotriva persoanelor agreate politic de el, respectiv primarii din același partid cu el, din județul Satu Mare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?