Prima pagină » Știri » Liderii celor două Corei vor avea o întrevedere istorică, pentru promovarea păcii

Liderii celor două Corei vor avea o întrevedere istorică, pentru promovarea păcii

La șapte ani de la summitul istoric care a lansat procesul de apropiere dintre cele două Corei, liderii acestora se vor reuni, la sfârșitul lunii august, la Phenian, pentru a promova pacea în Peninsula divizată, au declarat surse oficiale sud-coreene, citat de AFP.

La șapte ani de la summitul istoric care a lansat procesul de apropiere dintre cele două Corei, liderii acestora se vor reuni, la sfârșitul lunii august, la Phenian, pentru a promova pacea în Peninsula divizată, au declarat surse oficiale sud-coreene, citat de AFP.

"În virtutea acordului dintre președintele sud-coreean și Roh Moo-Hyun și președintele Comisiei de Apărare a Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC, Coreea de Nord), Kim Jong-il, președintele Roh Moo-Hyun a decis să se deplaseze la Phenian în perioada 28-30 august", precizează un comunicat al Președinției de la Seul.

Președinția sud-coreeană a salutat organizarea reuniunii, care "va contribui la pacea și stabilitatea din Penisnula Coreeană". "Discuțiile vor permite, de asemenea, înregistrarea de progrese în cadrul eforturilor de reglementare a problemei nucleare", adaugă comunicatul.

Fostul președinte sud-coreean Kim Dae-jung (1997-2003) a fost primul șef de stat sud-coreean care s-a deplasat la Phenian, unde a semnat declarația comună din 15 iunie 2000 cu omologul său Kim Jong-il. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers