Liderul Cartel Alfa: Vom sesiza Avocatul Poporului cu privire la propunerile de modificare a Codului fiscal
„Vom muta manifestațiile acolo, pentru că sperăm să convingem Avocatul să înainteze Curții Constituționale, în vederea analizării sesizărilor noastre. Dacă rămâne în Parlament, acesta va trece în procedură de urgență bugetul de stat care, probabil, va fi aprobat luni sau marți, săptămâna viitoare. Ordonanța care va trebui să treacă și ea prin Parlament va trece în sesiunea din primăvara viitoare”, a spus Hossu, prezent în Piața Victoriei, unde aproximativ 200 de persoane protestează față de propunerile de modificare a Codului fiscal.
În cazul în care parlamentarii vor ataca legea la CCR, iar Curtea va constata că e neconstituțională, acest lucru va duce la „un dezastru economic și social național”.
Aproximativ 200 de persoane protestează, miercuri, în Piața Victoriei, față de propunerile de modificare a Codului fiscal, pachet legislativ ce va fi analizat în ședința Guvernului.
Protestatarii s-au organizat pe o pagină de Facebook, ei spunând că 8 noiembrie este „Miercurea Neagră” pentru economia României.
„Pentru a cârpi un buget pe care nu a fost în stare să îl gestioneze, Guvernul PSD-ALDE este capabil să distrugă economia liberă a României. Modificările Codului Fiscal, pe care Cabinetul Tudose intenționează să le adopte printr-un nou derapaj democratic (Ordonanță de Urgență), vor aduce haosul în planurile de afaceri și în salarizare. În acest fel, inconștiența guvernanților distruge orice șansă pentru o economie predictibilă și stabilă în România”, conform organizatorilor protestului.
Oamenii veniți în piață strigă: „PSD, Ciuma roșie”, „Jos, jos, jos, Guvernul mincinos”, „La pușcărie”. Au venit cu pancarte, steaguri și portavoci. Unii dintre ei au venit chiar și însoțiți de copii.
Protestatarii se tem că vor fi afectați de noile măsuri fiscale ale Guvernului.
„Cu toții vom fi afectați de aceste măsuri, într-un fel sau altul. Nu există doar o singură categorie care va fi afectată. Toți vom fi afectați prin aceste modificări”, susține Carmen Doană, care a venit, miercuri, în piață.
„Am ieșit în stradă pentru transferul de taxe pe care vor să îl facă, pentru bătaia de joc de până acum. Vor din nou să legalizeze hoția, așa cum au încercat și în iarnă. Aceste modificări ale Codului fiscal ne vor afecta pentru că lasă la latitudinea angajatorului dacă va acorda acel surplus de bani din care să ne plătim taxele”, explică Ștefan Marinescu, care este medic și a venit în Piața Victoriei, direct de la spital, fiind în pauză.
„Sunt nemulțumit de toate măsurile Coaliției de guvernare. După toate calculele specialiștilor, veniturile vor merge în jos, nu în sus”, a expus Șerban Adrian motivele pentru care este în Piață.
„Am venit pentru că nu sunt de acord cu ce vor să facă. E absolut absurd să facă transferul de taxe către angajat. Salariile vor scădea. Nu e un lucru bun. Tot ceea ce se întâmplă acum nu e ok. Să nu mai spun de ROBOR, care s-a dus în sus și mă afectează”, spune Gina, care lucrează în domeniul IT.
Pe ordinea de zi, publicată miercuri de Guvern, se află proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal.
Mutarea CAS de la angajator la salariat cu reducerea cotei totale de contribuții sociale de la 39,25% la 37,25%, splitarea plății TVA, ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro sau instituirea contribuției asiguratoare pentru muncă de 2,25% din fondul de salarii, dar și scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe venituri și creșterea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 de lei sunt principalele măsuri fiscal-bugetare lansate recent de Guvern în dezbaterea publică. Pe de-o parte, Guvernul le prezintă ca fiind benefice, încurajatoare și chiar creatoare de oportunități pentru angajatori, dar de cealaltă parte reprezentanții mediului de afaceri – întreprinzători, analiști, consultanți, lideri ai patronatelor sau ai asociațiilor de investitori – și politicienii din afara arcului guvernamental le resping în bloc sau în parte, invocând riscuri majore pentru stabilitatea macroeconomică.
De asemenea, pe ordinea de zi se află și un alt proiect de OUG referitoare la majorarea punctului de pensie și la diminuarea contribuției la pilonul II, proiect dezbătut în primă lectură în ședința din 26 octombrie.
„Proiectul de ordonanță prevede creșterea pensiei minime la 640 de lei și a punctului de pensie la 1100 de lei de la 1 iulie 2018. Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către pilonul II de pensii de la 5,1 la 3,7%, dar, atenție! fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii pilonului II va fi cel puțin aceeași la anul, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creșterii salariului brut cu 20%”, a declarat atunci ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.