Liderul formației Șuie Paparude, transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din București

Publicat: 01 11. 2013, 20:40
Actualizat: 18 11. 2013, 10:58

Liderul formației Șuie Paparude, Mihai Câmpineanu, a fost transferat, vineri după-amiază, de la Timișoara la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din Capitală, a declarat, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița.

Potrivit sursei citate, liderul trupei, adus în București de la Spitalul Județean Timișoara, „a fost preluat și predat în stare stabilă”.

Liderul formației Șuie Paparude, Mihai Câmpineanu, a suferit un infarct miocardic, în noaptea de 19 spre 20 octombrie, la finalul unui concert susținut la Timișoara.

Colegii de trupă, care au și sunat la 112, afirmau că acesta le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi acesta s-a prăbușit la pământ. În cădere, cântărețul s-a lovit la față.

Liderul formației Șuie Paparude a fost în comă indusă de medicamente, medicii spunând că starea lui nu era „foarte încurajatoare”, dar că nu avea leziuni hemoragice cerebrale. După ce a ieșit din coma indusă, a fost intubat din nou, deoarece nu putea respira singur.