Prima pagină » Știri » Liderul mafiei italiene Camorra prins în România a fost arestat

Liderul mafiei italiene Camorra prins în România a fost arestat

Liderul mafiei italiene Camorra prins în România a fost arestat
Liderul organizației Camorra prins vineri în județul Călărăși a fost arestat pentru 14 zile, printr-o decizie luată sâmbătă de Curtea de Apel București, aceeași instanță urmând să judece, la 30 mai, propunerea de extrădare a acestuia.

Curtea de Apel București a dat termen procurorilor până în 30 mai pentru a aduce mandatul emis de autoritățile italiene pe numele lui Vincenzo Cesarano, tradus în română.

Italianul, în vârstă de 65 de ani, a fost prins de polițiștii români, vineri, în localitatea Frumușani din județul Călărași. Acesta a fost depistat și prins de polițiștii de investigații criminale din Ilfov, cu sprijinul atașatului de afaceri interne al României în Italia, a precizat Poliția Română.

Potrivit agenției italiene ANSA, Vincenzo Cesarano și este considerat unul dintre liderii organizației infracționale Camorra, activă în regiunea italiană Campania, în special în provincia și orașul Napoli.

„Acțiunile împotriva criminalității organizate au adus un nou rezultat important. Astăzi, datorită eforturilor excelente ale Poliției de stat din Italia și ale Interpol, a fost înregistrat un succes foarte important, fiind arestat Vincenzo Cesarano, căutat la nivel internațional și aflat pe lista celor mai periculoși infractori”, a comentat ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, felicitându-l pe șeful Poliției italiene, Alessandro Pansa.

„Arestarea lui Vincenzo Cesarano este rezultatul colaborării excelente între Poliția română și Departamentul pentru Siguranță publică al Poliției italiene (…)”, a adăugat ministrul italian de Interne.

Conform presei italiene, Vincenzo Cesarano era dat în urmărire internațională pentru escrocherie și fraude.

Citește și