Liderul opoziției nipone revine asupra deciziei de a demisiona
Liderul opoziției nipone, Ichiro Ozawa, a decis, marți, să își retragă demisia și să asigure în continuare conducerea Partidului Democrat Japonez (PDJ) care a câștigat, în iulie, alegerile senatoriale, relatează AFP.
Ozawa și-a anunțat demisia duminică, în urma refuzului manifestat de alți lideri ai PDJ, cel mai mare partid de opoziție din Japonia, de a dezbate propunerea privind formarea unei coaliții transmise de premierul Yasuo Fukuda.
Pe fondul cererilor insistente lansate de membrii comitetului executiv al partidului, Ozawa, în vârstă de 65 de ani, a acceptat să revină asupra deciziei de a demisiona, a anunțat, marți seară, secretarul-general al PDJ, Yukio Hatoyama.
"Ozawa a declarat că dorește să asigure din nou conducerea partidului după ce a a ascultat cererile membrilor (conducerii) care vor ca el să rămână", a adăugat Hatoyama.